Înainte de a continua relatările marelui sociolog Dimitrie Gusti despre „Știința națiunii” din Vol I al marii Enciclopedii a României (1938), găsesc de oportunitate să inserez repetata întrebare a unei simpatice prezentatoare a TVR „Țară, țară, cine ești?”, vizavi de drumul greoi pe care îl parcurgem în a ne integra între națiunile Europei (vezi, între altele, Schengen?!).
„O națiune se dezvoltă, de regulă, pe un pământ anumit, pământul patriei”. Unele popoare și-au cucerit pământul, părăsind locurile de naștere. „Neamul românesc s-a născut pe un anumit pământ continuând o viață străveche, imemorială, care își clădește ființa ca o prelungire a mediului geografic și care își imprimă, în schimb, ca o pecetie, deprinderile și civilizația în acel pământ. Românii sunt un popor carpatic iar Carpații reprezintă o lume românească. O știință a națiunii nu este cu putință fără cercetarea amănunțită a raporturilor dintre neam și pământul care îl adăpostește… O națiune mai este și însumarea unor străduințe anterioare, un rezultat al unui proces istoric, experiență de viață săvârșită de înaintași, acumulată și transmisă prin tradiție, din generație în generație. Națiunile nu pot fi reduse la colectivitățile de oameni care le compun la un moment dat. Morții se asociază cu cei vii și uneori poruncile veacurilor trecute se impun cu desăvârșire epocilor actuale. Trecutul istoric nu mai este un factor din afară care înrâurește într-un chip sau altul viața națiunilor, ci este parte integrantă, națiunea însăși în mers, pe drumul realizărilor de sine.
Citește și Pastila de frumos. „Popor” sau „Naţiune”
Conformism față de tradiție sau spirit închinat spre inovație? Trebuie ținut seama de întregul lanț de înaintași, cu faptele lor, cu gândurile lor și comorile lor de simțire față de care generația actuală apare ca o simplă verigă de legătură spre viața și activitatea urmașilor. Fiecare neam are o linie a lui de propășire și strălucire, care face cu putință un maximum de îmbogățire a culturii naționale, neîncetat, de-a lungul tuturor veacurilor. Ne socotirea acestei linii înseamnă îndepărtarea de istorie și împingere a propriei nații spre decădere”.
„În sfârșit, națiunile își găsesc motivarea activității lor de viață în trăsăturile psihice și în ambianța sufletească a colectivităților care le formează. Națiunile se dezvoltă în vecinătatea și sub înrâurirea reciprocă a altor națiuni. Când conștiința de sine este deajuns de dezvoltată, o națiune nu se mai lasă influențată la întâmplare de civilizația celorlalte națiuni, ea împrumută cu prudență numai elementele care i se potrivesc sau pot fi asimilate cu ușurință. Când însă o națiune are un sentiment de inferioritate sau nu-și dă pe deplin seama de valoarea proprie și de originalitatea ei creatoare, cedează în fața înrâuririlor din afară și își înstrăinează propria ei ființă, specificul ei ca existență… Națiunile sunt condiționate, în genul lor de viață, de o mulțime de factori, grupați în studiile sociologice în patru cadre fundamentale: cadrul cosmic, cadrul biologic, cadrul istoric și cadrul psihic… Națiunea nu se lasă stăpânită de aceste cadre, le înrâurește la rândul ei, imprimându-le trăsăturile proprii: nu se supune de-a-dreptul mediului ei geografic, ci îl transformă după chipul și asemănarea sa; nu se mulțumește cu starea biologică pe care a moștenit-o, ci caută să o perfecționeze; caută să adauge o nouă bogăție la comorile tradiției istorice, precum nici spiritul psihic nu trebuie socotit o fatalitate, căutând să-l prelucreze după propriile nevoi”.
„Cu alte cuvinte o națiune vrednică de acest nume, opune lumii din afară voința ei proprie de a exista și de a se afirma, căutând să domine cât mai mulți din factorii care o determină”.
În numărul viitor, ultimele adnotări din „Știința națiunii” ale lui Dimitrie Gusti și câteva comentarii legate de actualitatea zilelor noastre!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Flori calificate social
0 Comentarii