Web Analytics

articol scris sâmbătă, 12 august 2023

Sportivi din patru continente au jucat tenis în Bascov

În această săptămână a avut loc Turneul internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități, BRD - Kaufland Argeș Open Wheelchair Tennis, ediția a VI-a, care s-a desfășurat la baza sportivă Star din comuna Bascov. Au participat 30 de sportivi din Europa, Mexic, Columbia, Africa de Sud și Maroc.

Competiția s-a încheiat vineri, 11 august. Flavian Crăciun, președintele Asociației Primii Pași spre Performanță, a primit din partea Consiliului Județean Argeș o Diplomă de Excelență.

Citește și Loazelor, nu mai trageţi pe nas fotbalul!

La premierea câștigătorilor, Consiliul Județean Argeş a fost reprezentat de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu. “Este o tradiție pentru județul Argeș să găzduiască turneul destinat sportivilor în scaun cu rotile. Consiliul Județean Argeș s-a implicat în organizare încă de la prima ediție și am observat evoluția în fiecare an, atât prin numărul participanților cât și prin valoarea competițională. Este de datoria noastră să sprijinim sportul în general, de performanță și cel practicat de persoanele cu dizabilități. Sprijinim, iată, și această latură socială a evenimentului. Parteneriatul nostru cu organizatorii este permanent, deoarece consider că participanții la acest turneu oferă prin puterea exemplului o lecție pentru toți cei care vor să facă performanță într-un sport. Domnul Flavian Crăciun și-a propus ca, de anul viitor, turneul să ajungă la un alt nivel și mă bucur că interesul pentru această competiție crește. Îi urez succes și să ne revedem sănătoși și anul viitor!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

Citește și O casă nouă pentru copii speciali se construiește la Câmpulung. CJ Argeș, în inspecție pe șantier

În România au loc doar două astfel de turnee, în Argeș și în București.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Atenție, șoferi! Transporturi agabaritice de până la 120 de tone traversează România

Șoferii care intenționează să circule duminică, 8 noiembrie 2026, pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din România trebuie să […] Citește!

Mioveni. Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun

Duminică, 8 noiembrie 2026, Serviciul de Iluminat Public lucrează la pregătirile pentru aprinderea iluminatului festiv, evenimentul care reprezintă începutul sărbătorilor […] Citește!

Ger de iarnă în România! Termometrele au coborât la minus 10,5 grade Celsius. Unde a fost cel mai frig

Iarna și-a făcut simțită prezența mai devreme în județul Harghita, unde temperaturile au coborât duminică dimineață, 8 noiembrie 2026, mult […] Citește!

Plan de urgență pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Guvernul pregătește schimbări majore pentru a evita oprirea reactoarelor în vara lui 2027

Autoritățile române caută soluții pentru ca Centrala Nucleară de la Cernavodă să nu mai fie nevoită să își oprească reactoarele […] Citește!

Franța, zguduită de proteste. Forțele de ordine, acuzate că au folosit o armă acustică periculoasă împotriva manifestanților

O nouă controversă a apărut în Franța după manifestațiile organizate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împotriva creșterii costului vieții. La Bordeaux, […] Citește!

22 de răniți în urma cutremurului din Japonia. Vitrinele multor magazine au fost distruse

În dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie 2026, un cutremur a zguduit centrul Japoniei, spărgând vitrinele magazinelor. Astfel, oamenii au […] Citește!

Video. Monitorizarea traficului continuă pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile din Argeș

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, își continuă activitățile cu scopul creșterii siguranței pe drumuri și prevenirea […] Citește!

Întreruperi de curent la Pitești. Program pe zone ale orașului

Distribuție Oltenia anunță când și în ce zone din Pitești va fi întreruptă în perioada următoare alimentarea cu energie electrică […] Citește!

SEdC Mioveni: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni urează celor care poartă sfintele nume de Mihail și Gavriil, de ziua lor onomastică, un […] Citește!

Turist căzut de pe o creastă înghețată în Munții Retezat. Salvamontiștii îl caută cu drone și câini special antrenați

O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, în Masivul Retezat, după ce […] Citește!

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete