Sâmbătă, 29 iulie, în jurul orei 4:00, polițiștii din Câmpulung au fost alertaţi prin apel de urgenţă cu privire la faptul că în comuna Godeni un autoturism s-a răsturnat.
Citeşte şi: Update. Ciprian Marangoci, şeful Arestului din Argeş, a fost reţinut
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeş, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Godeni, care conducea un autoturism pe DC 10, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod.
Autoturismul s-a răsturnat, cel de la volan fiind scos de pompieri după descarcerare, semiconştient, aşa cum informează ISU Argeş.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că tânărul se afla sub influența alcoolului, valoarea rezultată fiind mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aşa că el a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și pentru acordarea de îngrijiri, fiind rănit.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
0 Comentarii