Web Analytics

articol scris joi, 27 iulie 2023

Anul şi scandalul cu munţii Rucărului. Atribuirea unei păşuni alpine a fost atacată în instanţă

O licitație ținută în luna mai pentru închirierea unei pășuni alpine din comuna Rucăr a declanșat un adevărat război prin instanțele de judecată. Suprafața a fost atribuită unuia dintre cei doi ofertanți, însă contracandidatul a considerat că procedura de desfășurare a licitației și modul de apreciere a ofertelor nu au fost conform legii, așa că s-a adresat instanței de judecată. Iar acum licitația e în aer, iar pășunea la altitudine, aproape de județul Brașov, în punctul Luțele.

În martie 2023, Consiliul Local Rucăr a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit închirierea prin licitație publică a terenului extravilan pășune publică, în suprafață de 263,6648 hectare, situat în punctul Muntele Luțele. Atunci au fost aprobate și documentația tehnică și caietul de sarcini necesare derulării licitației, iar licitația a avut loc pe 8 mai. Între timp, însă, s-a cerut suspendarea hotărârii de consiliu. O firmă din Rucăr a solicitat acest lucru instanței de judecată, iar un verdict definitiv încă nu există. Doar că în prima fază a procesului, cererea nu a fost acceptată. Însă solicitarea de suspendare a fost doar începutul…

„Îndoială serioasă asupra legalității”

Așadar, a fost licitație. Iar la aceasta a participat și Alina Nicoleta Pîrnuță, ca lider al unei asocieri din care făcea parte și firma care a cerut suspendarea efectelor hotărârii de consiliu. Și a pierdut, atribuirea pășunii revenind unui alt participant la licitație. Nemulțumită de rezultat, Alina Pîrnuță s-a adresat instanței de judecată, cerând atât suspendarea licitației, cât și anularea acesteia. Cererea de anulare își are un prim termen în instanță chiar în această lună. Suspendarea, însă, a fost admisă.

Citește și Cadastru în Argeș. La Rucăr sunt gata noile cărți funciare pentru 10.893 de imobile

Tribunalul Argeș a motivat explicit hotărârea. Astfel, instanța a apreciat că, citez, ”în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată (n.r.: reclamanta Alina Pîrnuță) poată să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Un act administrativ poate fi suspendat în situaţia în care instanţa constată în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Cu privire la prima condiţie, aceea a cazului bine justificat, Tribunalul apreciază că există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, respectiv corespondenţa care a fost încheiată cu reclamanta referitoare la respingerea ofertei sale în data de 11.05.2023, deşi licitaţia poartă data de 08.05.2023.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, aceea a pagubei iminente, este relevantă paguba suferită de reclamantă ca urmare a faptului că nu a reuşit să închirieze în favoarea sa terenul de 263,6648 ha, cu atât mai mult cu cât oferta acesteia de 801 lei/ha era mai avantajoasă în conformitate cu criteriile de atribuire a terenului (n.r.: cealaltă ofertă a fost de 500 de lei per hectar)”.
Cătălin I. Butoiu

Citește și Fostul primar de la Rucăr este în proces cu Obştea moşnenilor

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete