Casa de Pensii Argeș, prin directorul executiv adjunct Liliana Pandele, le reamintește celor interesați că, în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, până la 31 august 2023, persoanele care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public au posibilitatea legală de a plăti retroactiv contribuția la pensii pentru șase ani.
Citește și: Radu Perianu: „Comisia de control va funcționa pe toată durata mandatului meu!”
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani calendaristici anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagii asimilate stagiului de cotizare în sistemul public sau într-un sistem neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.
Persoana care îndeplinește condițiile mai sus menționate poate încheia cu Casa de Pensii Argeș un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă până la data de 31 august 2023.
Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acestuia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Aceasta va prezenta copia actului de identitate și va completa o declarație pe propria răspundere (formular tipizat) din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplinește următoarele condiții cumulative:
a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în perioada cuprinsă între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data încheierii contractului de asigurare socială.
Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Incepând cu 01.01.2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 3.000 lei.
Începând cu 01.01.2023, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care se vor asigura la venitul mimim va fi de 750 lei/lună. Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale reglementată de legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă, iar stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.
Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.
Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau a mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială – după cum se arată în comunicatul de presă al Casei de Pensii Argeș.
0 Comentarii