Web Analytics
scris joi, 13.07.2023

Col (rez) Cornel Carp, colegul nostru, împlineşte 69 de ani! Iar noi i-am făcut o surpriză

Săptămâna trecută, noi, cei din echipa „Jurnalului de Argeș”, l-am sărbătorit pe distinsul coleg col (rez) Cornel Carp. Ziua domniei sale este pe 23 iulie, pică într-o duminică, atunci când împlinește 69 de ani, așa că ne-am gândit să o luăm puțin înainte și să-l surprindem, că tot ne întâlneam cu toții joi, în ședința de redacție.
Și ne-a ieșit! Domnul Carp, cel care de mai bine de 15 ani semnează la ziarul nostru rubrica „Lecția de istorie”, a trăit – zicem noi – un alt moment istoric. A fost aplaudat în redacție la scenă deschisă, șeful, dl Cristian, i-a înmânat un Brevet de Excelență, apoi sărbătoritul a primit în dar un cavaler în armură, un tort, o sticlă cu vin și toată prețuirea noastră. Cu toții – Cristi, Gabi, Claudia, Mari, Jean, Cătălin, Marius și subsemnatul – i-am cântat „Mulți ani trăiască!” în „bubuială” de confetti și într-o veselie generală.
Să ne trăiți sănătos, domnule colonel și să ne dați „lecții de istorie” mulți ani de-aici înainte!

Citește și Lecţia de istorie. Şarja de la Prunaru – un Termopile al românilor

Citește și Lecţia de istorie. Povestea tezaurului de la Mânăstirea Tismana

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...