Web Analytics
scris luni, 19.06.2023

Localurile care vând băuturi alcoolice minorilor vor avea activitatea suspendată. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care completează legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi care prevede sancţionarea cu amendă şi suspendarea activităţii localurilor publice pentru comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori, relatează News.ro.

Localurile care vând băuturi alcoolice minorilor vor avea activitatea suspendată. Legea a fost promulgată

Citește și: Proiectile din Primul Război Mondial, descoperite la ieșirea din Curtea de Argeș

Potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului, va constitui contravenţie comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice. Amenzile prevăzute sunt între 100 lei şi 500 lei, cât şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. În această situaţie, sesizarea va putea fi făcută şi de către organele de ocrotire socială.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. da cum sa nu.. la fel ca la tigari.. la tara cine sa stea sa supravegheze? se vinde mai mult la minori decat la adulti.. banul nu are varsta pe nicaieri..

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită