Sâmbătă, 17 iunie, la Muzeul Goleşti a avut loc prima ediţie a Festivalului vânătorilor şi pescarilor argeşeni, eveniment la care au participat peste 500 de vânători din întreaga ţară.
Citeşte şi: Constantin Nicolescu, slujbă de înmormântare la biserica unde s-a cununat
Printre personalităţile prezente la această reuniune inedită i-am zărit pe fostul premier Adrian Năstase, pe Adrian Sârbu, pe Şerban Mihăilescu şi pe Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, alături, fireşte, de unii reprezentanţi ai autorităţilor din Argeş.
În cadrul manifestării organizate în Parcul Goleştilor, graţie implicării lui Mihai Oprescu, cel care a coagulat toate forţele pentru reuşita evenimentului, pot fi admirate expoziţii cu trofee de vânătoare (urşi, cerbi, capre, ciute), haine şi echipamente specifice, lunete, precum şi şoimi, ulii, bufniţe şi câini de vânătoare.
0 Comentarii