Un nou delict silvic în Argeș! Polițiștii din Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Bughea de Sus, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe raza aceleiași localități, fără a avea documente care să ateste proveniența legală sau acte de însoțire a transportului de material lemnos.
Citește și: Sorin Balaş, şeful Ocolului Silvic Piteşti, judecat în alt dosar pentru infracţiuni silvice!
Conform unui specialist, în camioneta respectivă se afla cantitatea de 0,744 mc de material lemnos, de esență fag.
Este și motivul pentru care cel în cauză a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar lemnele au fost confiscate și predat reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung, potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș.
De asemenea, a fost confiscată și autoutilitara cu care se efectua transportul de material lemnos.
0 Comentarii