Web Analytics
scris vineri, 09.06.2023

Bărbat din Budeasa trimis în judecată după ce a fost depistat la volan cu peste 0,80 g/l alcool pur în sânge

În ziua de 8 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Bărbat din Budeasa trimis în judecată după ce a fost depistat la volan cu peste 0,80 g/l alcool pur în sânge

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din Mărăcineni, care conducea un autoturism pe raza comunei Budeasa, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Citește și Casa Verde Fotovoltaice. Bugetul pentru zona sud-est, epuizat în 6 minute

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La momentul depistării, ca urmare a celor constatate, permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. În urma analizelor de specialitate a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Ultimele articole

Anunț SC Danbred Argeș SRL

SC DANBRED ARGES SRL, societate comercială cu sediul în comuna Slobozia, județul Argeș, având ca...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...