Web Analytics

articol scris miercuri, 07 iunie 2023

Medici din Ankara, în vizită la Pitești. Parteneriat cu Spitalul Județean Argeș în domeniul neurochirurgiei

Colaborare medicală româno-turcă în domeniul neurochirurgiei. Mai mulți medici de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara au fost prezenți, miercuri, 7 iunie, în Argeș, în cadrul unui amplu proiect de parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, unitate medicală aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean, SJU Pitești va fi implicat, alături de spitalele din Buzău şi Giurgiu, într-un proiect medical prin care se pun bazele unei colaborări româno-turce în domeniul neurochirurgiei.

Medicii turci au fost primiți miercuri de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, de administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și de directorul medical al SJUP, Ștefan Costin. Din partea unității medicale argeșene proiectul este coordonat de dr. Mihai Popescu, șeful Secției Neurochirurgie.

Consiliul Județean Argeș este într-un marș forțat pentru a aduce spitalul județean la standarde europene. Avem foarte multe proiecte în implementare care vizează extinderea și modernizarea infrastructurii spitalului: construim un nou corp de clădire P+4, extindem și modernizăm Ambulatoriu și Urgența, consolidăm și modernizăm corpul actual de clădire al spitalului, dar avem și alte proiecte. C.J. Argeș are în administrare nouă spitale, iar sănătatea argeșenilor este o prioritate. De aceea, investițiile în sănătate sunt esențiale pentru noi, așa cum susținem și încurajăm fiecare proiect de genul acesta prin care se reușește creșterea calității serviciilor medicale. Suntem alături de dl. Dr. Mihai Popescu în acest demers care vizează dezvoltarea serviciilor medicale de neurochirurgie la Spitalul Județean de Urgență Pitești” – a spus președintele Ion Mînzînă, potrivit sursei citate.

Suntem foarte fericiți că îi putem ajuta pe români să aibă acces la servicii medicale de calitate. Cooperarea va fi de lungă durată; atât noi, cât și colegii români vom lucra împreună pentru a oferi cele mai bune condiții medicale pacienților. Noi, medicii neurochirurgi din Turcia, am ajuns la o anumită experiență, la un anumit nivel medical și dorim să împărtășim această experiență și cu colegii de aici” -  a declarat, la rându-i, prof. dr. Duran Berker Cemil.

Scopul proiectului - patronat de Academia de Științe Medicale din România - este de a facilita orientarea şi formarea specialiștilor în neurochirurgie, şi, totodată, de a oferi pacienților intervenții chirurgicale la cele mai înalte standarde. De asemenea, proiectul prevede și dotarea cu echipamentE de ultimă generație a unităților spitalicești din Pitești, Giurgiu și Buzău în scopul efectuării de intervenții chirurgicale complexe de neurochirurgie. Delegația din Turcia susține sprijinul necesar pentru perfecționarea unei echipei de medici din România, printr-o supraspecializare în acest domeniu - se mai arată în comunicatul de presă al C.J. Argeș.

Concretizarea acestui proiect are următoarele beneficii: acces la proceduri și tratamente neurochirurgicale de ultimă generație; schimb periodic de experiență de specialitate în domeniu dintre unitățile medicale selectate; promovarea la nivel academic în România a tehnicilor medicale de ultimă generație; schimburile de studenți și cadre medicale și de programe academice de profil; dotarea unităților spitalicești cu materiale necesare pentru efectuarea tratamentului și intervențiilor neurochirurgicale.

La întâlnire au fost mai prezenți medici specialiști și manageri de la Spitalul "Bagdasar Arsenie" București și ai Spitalelor Județene din Giurgiu și Buzău.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Român condamnat în SUA după o fraudă de proporții. Sute de mii de dolari furați din ajutoarele alimentare ale persoanelor vulnerabile

Un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite a fost condamnat la peste trei ani de închisoare într-un dosar de […] Citește!

Noapte de coșmar la Moscova: Ucraina a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra capitalei Rusiei

Capitala Rusiei a trecut printr-o nouă noapte tensionată, după ce autoritățile de la Moscova au anunțat un atac masiv cu […] Citește!

Schimbare fără precedent în zona euro: bancnote cu design nou și tehnologii anti-falsificare. O bancnotă dispare definitiv

Moneda unică europeană se pregătește pentru cea mai amplă transformare de la introducerea sa. Banca Centrală Europeană lucrează la o […] Citește!

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!