Cu peste o sută de ani în urmă, Spiru Haret, ministrul învățământului, a declarat: „Cum arată astăzi școala – va arăta mâine Țara!” Această afirmație cu putere de teoremă matematică l-a avut ca autor pe Spiru Haret, care a fost un pedagog, matematician și astronom român de origine armeană, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru. Acesta a studiat la Sorbona matematica și fizica. Tot la Paris, a obținut un doctorat în matematică. În 1910 a publicat Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale. A fost membru titular al Academiei Române.
Așadar, stimați cititori, e ușor de înțeles că persoana care este Ministru al Învățământului în România stă pe scaunul lui Spiru Haret!
Stimați cititori, înainte să fi fost ministru, Spiru Haret a fost profesor și a putut cunoaște realitatea învățământului din România pentru că avea mintea și pregătirea necesare. La care s-a adăugat sprijinul explicit al regelui Carol I, care înțelesese că dezvoltarea învățământului înseamnă cheia dezvoltării statului român. Ca o paranteză, nu întâmplător la un sondaj-test pentru cel mai mare român din toate timpurile, făcut de televiziunea națională în 2006, a ieșit pe primul loc regele Carol I.
Citește și Elevii sunt alături de profesori!
Din păcate, ceea ce a realizat Spiru Haret și regele Carol I a fost repede distrus sub conducerea clasei muncitoare. Să ne amintim de facultățile muncitorești, unde admiterea nu era condiționată de vreun an de studiu, iar absolvirea și diploma de inginer erau garantate doar de originea sănătoasă. Așadar distrugerea programată, sau obligatorie, a învățământului românesc a început încă din 1945, imediat după „eliberare” și a continuat până în ziua de azi, cu un scurt moment de pauză, când nivelul și calitatea studiului au crescut, în perioada de început a conducerii statului de către Nicolae Ceaușescu și până când s-a ajuns la stadiul de „epocă de aur”. Când, odată cu obligativitatea învățământului de 10 clase, a început să se intre la liceu cu media minimă în jurul cifrei 2.
Și distrugerea învățământului românesc continuă pe noi culmi și în ziua de azi, cu programul de gargară științifică „România Educată, într-o țară eșuată”, cu miniștri și chiar prim-miniștri doctori în științe cu doctorate copiate, pentru că (nu-i așa?) „cărțile din cărți se face”!
Acesta fiind adevăratul motiv pentru problemele grave din învățământul românesc, adică incapacitatea decidenților de a înțelege care este situația și ce trebuie făcut, nu justificarea pseudo-contabilă că nu sunt bani. Sau, părerea mea, lipsa banilor se datorează tot incapacității guvernanților sau micșorării aiurea a surselor financiare, cum ar fi prelungirea cadoului făcut Austriei prin exploatarea ilegală a petrolului și gazelor aflate în subsol. Măcar un referendum ar fi fost necesar!
O altă sursă financiară uriașă ar fi transformarea Casei Poporului, pentru care Ceaușescu a plătit cu viața, în cel mai mare bazar (mall) din centrul și sud-estul Europei. Iar Senatul și Camera Deputaților, cărora după părerea mea nu le stă bine în această clădire, să se mute în alte palate istorice aflate în București.
De asemenea, este obligatorie repararea nedreptății sociologice a existenței pensiilor speciale, pentru aceasta fiind sfânt principiul „la funcție egală – pensie egală”! Iar cumularea pensiei cu salariul de către premier este încă un motiv temeinic pentru prelungirea grevei profesorilor, până când va scrie în lege că minim 6% din PIB va fi alocat învățământului. Iar primul articol să scrie că este interzisă derogarea.
Subliniez, minim 6%, pentru că sunt țări în UE care alocă învățământului 11% sau chiar mai mult!
P.S. – Pe ultima sută, președintele României ar putea înțelege că face parte din corpul profesoral. Ghinion!
Citește și Profesorii spun că greva continuă deși guvernul anunţă că “negocierile s-au încheiat”
Citește și Au început înscrierile la Evaluarea Națională 2023, în plină grevă a profesorilor
0 Comentarii