Polițiștii BCCO Pitești și procurorii DIICOT Pitești au desfășurat, în dimineața zilei de 25 mai, 14 percheziții în Argeș. S-au ridicat mai multe documente de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, de la primăriile Bălilești, Boteni, Budeasa, Căldăraru, Cocu, Ciomagești și Stâlpeni și de la șase firme. Patru persoane vor fi audiate.
Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, delapidare care a produs consecințe deosebit de grave, delapidare de către o persoană fizică care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, care a produs consecințe deosebit de grave, dare de mită, luare de mită și deturnarea licitațiilor publice.
Citește și Percheziții la Spitalul Județean Argeș! Managerul Adriana Molfea confirmă
„În cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2019, în județul Argeș, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane cu preocupări în domeniul construcțiilor și achizițiilor publice, în scopul obținerii unor importante sume de bani din contractele de lucrări publice, prin supraevaluarea costurilor, grup care a acționat până în prezent.
Grupul infracțional organizat a acționat, în vederea atribuirii contractelor de utilitate publică în detrimentul altor participanți, recurgând în acest scop la coruperea ordonatorilor de credite din instituțiile publice contractante.
După obținerea acestor contracte, grupul infracțional organizat a delapidat bugetele instituțiilor publice contractante prin încheierea ulterioară, nejustificată, de acte adiționale privind lucrări neprevăzute, recuperarea garanțiilor de bună execuție de către executant, fără ca lucrările să fie finalizate, încasarea contravalorii serviciilor prestate, fără ca recepțiile tehnice intermediare pe faze de lucrări să fie efectuate, precum și prin întocmirea în mod formal a documentelor, în vederea însușirii frauduloase a fondurilor publice”, se arată în comunicatul poliției.
Citește și Percheziții! Au vândut droguri în Argeș
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești urmează să fie conduse, în vederea audierii, 4 persoane.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune participă și forțe ale Jandarmeriei Române.
0 Comentarii