În primul episod al acestei istorii am spus că revista a avut o agitată viață internă. Să dăm câteva exemple revelatorii.
Marin Ioniță e angajat la revistă, dar numele nu-i încape în caseta redacțională. Nici altora – precum lui Augustin Z.N. Pop. Octav Pârvulescu e pierdut pe drum, în boema sa proverbială. Într-o zi, în 1968, la redacție sosește o circulară de la P.C.R., cum că Dan Rotaru nu are drept de semnătură pentru implicarea într-un incident petrecut la Iași, pe când era student. Marin Ioniță rupe circulara, dar tot se află. Dan Rotaru nu e bine văzut în redacție. Mihail Diaconescu îl tot întreabă: „Domnule, ce fel de filosof ești dumneata?” Nu e bine văzut nici secretarul de redacție Al. Cerna-Rădulescu, legionar în tinerețe, care semnase pe vremuri, în presa legionară, cu pseudonimul „Pistol”.
Într-o zi, pe când era redactor-șef Ion Popovici, vine la redacție o femeie cu un sugar în brațe. Aceasta susține că tatăl ar fi Baruțu Arghezi. Baruțu o știa și se face nevăzut, femeia lasă copilul pe biroul lui Popovici. Acesta, neavând copii, își cheamă soția la revistă, hotărât să înfieze copilul. Dar, spre terminarea programului, revine mama și-și revendică odrasla din flori.
Pe când era șef Gheorghe Tomozei, nu se ținea condică de prezență. Se pomenesc în redacție cu secretarul cu propaganda, Grigore Comartin, fioros. Florin Mugur ia un pumn de calmante. „Tovarășe Tomozei, zice Comartin, am auzit că la revistă nu e condică de prezență și nici nu se prea vine zilnic la serviciu!”. Tomozei, prieten cu Gh. Năstase, îi replică: „A apărut revista pe luna asta? Înseamnă că oamenii mei au muncit și au scos-o la timp”.
Citește și O istorie a revistei de cultură ARGEŞ (1)
Dar Tomozei, care făcea o revistă de top național, era un tiran. Gelos pe Cezar Ivănescu, îl dă afară din redacție. După o ceartă violentă cu adjunctul Florin Mugur, îl dă afară și pe acesta. Mugur pleacă la gară pe jos, prin zăpadă, îmbrăcat subțire, cu capul gol, târând piciorul beteag. Dar Tom îi desface contractul de muncă și lui Marin Ioniță, pentru lipsă de talent, însă acesta îl dă în judecată. Marin Ioniță tocmai primise premiul revistei „Luceafărul”. Judecătorii piteșteni sunt puși la grea încercare. Cum să judece dacă un scriitor, premiat încă de la prima carte, are talent sau nu? Așa că Marin Ioniță e reîncadrat. Dar vine un alt prim-secretar, care-l schimbă pe Tomozei.
Următorul șef, Sergiu I. Nicolaescu, nu are viață ușoară. În 1975, după ce publică un reportaj al lui Dorin Tudoran, „Dialectica realității”, este anchetat la Partid și la Securitate. Scapă cu avertisment. În 1980 publică un text al lui Ion Lică-Vulpești, „O poală cu ouă”, text ce este preluat/citit de „Europa Liberă”. Iar anchetă, iar avertisment. În 1981, pentru că publică placheta „Neuronia” a lui Călin Vlasie, este desființat de Constantin Stănescu, în ziarul principal de partid, „Scânteia”, pentru devierea revistei de la principiile oficiale. Iar emoții. Și mai mari în 1988, când, după publicarea unui text al lui Paul Everac, „Intelectualii satului”, plin de șopârle, preluat și acesta de „Europa Liberă”, este sancționat tocmai de o… subalternă, Ioana (Neli) Girardi, care avea funcția de adjunctă a organizației de bază PCR pe revistă. Neli Girardi îl roagă chiar pe Sergiu I. Nicolaescu să scrie un referat în care să-și facă autocritica. La ședință participă și vestitul prim-secretar Zanfir care, culmea, nu s-a amestecat. Se votează cea mai blândă sancțiune. Așa și-a sancționat Neli Girardi șeful. După care toți membrii redacției au mers la o votcă… (va urma)
Citește și Nicolae Rotaru, cel mai prolific scriitor argeşean
0 Comentarii