Web Analytics
scris duminică, 14.05.2023

“Cupa Reginei” a fost câștigată de echipa de oină a Mioveniului

Sâmbătă, 13 mai 2023, pe Stadionul Național “Arcul de Triumf” din București s-au desfășurat, ca în fiecare an, finala “Cupei Reginei” și finala „Cupei Regelui” la Oină. Federația Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei.

“Cupa Reginei” a fost câștigată de echipa de oină a Mioveniului

Citește și: Fost ministru al Sănătății: “Dacă vi se cere mită în spitale, sunați aici: 0800.806.806”

La echipele feminine, Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012 a jucat împotria ACS Galicea Mare. “Cupa Reginei” a revenit anul acesta Daciei Mioveni, care a învins Galicea Mare cu scorul de 5-4. Dacia Mioveni a câștigat Campionatul Național 2022, iar Galicea Mare (Dolj) a câștigat Cupa României 2022. AGERPRES

La echipele masculine, ACS Frontiera Tomis Constanța a câștigat în fața CSM Oltenița cu scorul de 20-9 și a câștigat astfel Cupa Regelui, pentru a șaptea oară. Frontiera Tomis Constanța este campioana națională în anul 2022, iar CSM Oltenița, vice-campioană națională 2022.

„Cupa Regelui” a ajuns la cea de-a 10-a ediție, iar Cupa Reginei la cea de a 4-a ediție. Cupele, medaliile și diplomele au fost înmânate de Majestatea Sa Custodele Coroanei, sub al cărui Înalt Patronaj se află Federația Română de Oină, și de Alteța Sa Regală Principele Radu.

Evenimentul a marcat două momente istorice pentru sportul nostru naţional, anul acesta fiind sărbătorită pentru prima dată Ziua Naţională a Oinei în data de 9 mai (stabilită prin Legea 87 din 11 aprilie 2023), precum şi împlinirea a 125 ani de la apariţia primului regulament oficial al jocului de oină, în anul 1898.

Spectacolul de pe Stadionul ”Arcul de Triumf” a fost întregit de momentele artistice susţinute de buciumaşii veniţi din comuna Spulber (judeţul Vrancea), Ansamblul ”Flori de Bărăgan” (judeţul Brăila) şi de cunoscutul rapsod Gheorghe Turda, care a intonat Imnul Naţional al Românei.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au semnat tricourile, mingile şi bastoanele oferite echipelor câştigătoare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *