Web Analytics
scris sâmbătă, 13.05.2023

Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, pentru prima dată în Programul „Noaptea Europeană a Muzeelor”

În premieră, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) se
alătură circuitului Nopții Europene a Muzeelor, deschizând larg porțile sediului istoric,
edificiu de prestigiu al arhitecturii bucureştene a începutului de secol XX, aflat pe str. Ion
Ghica nr 4, vis-à-vis de Banca Națională a României.

Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, pentru prima dată în Programul „Noaptea Europeană a Muzeelor”


„În acest an, în care aniversăm 155 de ani de la înființarea Camerei bucureștene și
112 ani de la inaugurarea Palatului, oferim publicului larg și turiștilor oportunitatea de a
vizita, în cadrul unor tururi ghidate, această clădire minunată și de a afla informații
interesante despre istoria sa spectaculoasă, însă prea puțin cunoscută. De exemplu, cei care
ne vor trece pragul vor avea acces în Aula Carol I, fosta Sală de Ședințe a președinților
Camerei, unde a avut loc ceremonia de semnare a tratatului de pace care a marcat încheierea
celui de al doilea război balcanic. Tot aici, Regina Elisabeta prezida lucrările Asociației de
binefacere înființată de Camera bucureșteană și aflată sub patronajul Majestății Sale, iar
câțiva ani mai târziu, marele om de stat Nicolae Titulescu se adresa comunității de afaceri a
Capitalei”, precizează Iuliu Stocklosa, președintele CCIB.


Palatul CCIB este deschis mâine 13 mai, între orele 19:00 şi 01:00. Vor fi
organizate tururi ghidate, la fiecare 30 de minute. Accesul se va face prin Str. Doamnei.
Vizitatorii vor urca pe o spectaculoasă scară de marmură până la etajul 2, unde vor vizita
Aula Carol I și Sala George G. Assan, precum și o miniexpoziție care le va oferi detalii
despre comerțul ante și interbelic. Apoi, vor putea admira Centrul Istoric din balconul
Palatului. A doua parte a turului ghidat le va purta pașii în eleganta Sală de bal de la etajul
3, în Sala Ștefan Burcuș, în care se remarcă un spectaculos luminator și două coloane de
marmură impresionante, precum și în Sala Miron Vlasto.

Citește și:


Clădirea a fost construită între anii 1908-1911, cu destinația de sediu al Camerei
bucureștene și a fost inugurată în prezenţa Regelui Carol I, a reprezentanţilor Casei Regale
a României şi a membrilor Guvernului. Aici a funcționat prima Bursă de efecte și mărfuri,
instituție înființată și administrată de Camera bucureșteană. În 1949, clădirea a fost
naţionalizată; în perioada comunistă a găzduit Biblioteca Centrală de Stat (ulterior,
Biblioteca Națională a României). În anul 2008 reintră, prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă, în patrimoniul CCIB.


Palatul a fost proiectat de arhitectul Ştefan Burcuş, structura de rezistenţă a fost
realizată din pereţi de cărămidă specială şi planşee de beton armat, după un proiect al
inginerului Gogu Constantinescu, iar lui Emil W. Becker i se datorează ornamentaţia
generală a faţadei. Primele două niveluri ale Palatului sunt tratate în bosaj, iar celelalte, cu
pilaştri şi capitele ionice. În ansamblu, se remarcă o gradaţie în tratarea arhitecturală a
clădirii, de la postamentul masiv din piatră la balustradele forjate ale balcoanelor etajului
superior.

Biroul de presă al CCIB

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...