Web Analytics
scris sâmbătă, 22.04.2023

Ligia Deca: Am încredere că nu vom ajunge la grevă generală

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, sâmbătă, că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală în învăţământ, iar anul şcolar se va finaliza cu bine, menţionând că şi cadrele didactice doresc acest lucru şi că este nevoie de găsirea de soluţii, relatează Agerpres.

Ligia Deca: Am încredere că nu vom ajunge la grevă generală

Citește și: Scandal în BOR. ÎPS Teodosie, atac la familia lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe

„Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, a spus Deca, întrebată în legătură cu greva profesorilor.

Ea a adăugat că Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale.

„În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a adăugat Ligia Deca.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...