Bronhoscopia poate fi realizată cu internare de zi în cadrul Secției de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești, fără costuri, cu biletul de trimitere, cartea de identitate și cardul de asigurat, transmit reprezentanții unității medicale. Este însă obligatorie programarea prealabilă, la numărul de telefon 0248287150, interior 304, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-13:00.
Bronhoscopia este recomandată pentru diagnosticarea unor afecțiuni ale căilor respiratorii și se efectuează, la recomandarea medicului, în situația în care există suspiciunea unei patologii pulmonare. Se poate realiza în cabinetul de Endoscopie Bronșică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru pacienții internați în cadrul unității, la recomandarea unui specialist, dar de această procedură pot beneficia și pacienții care nu sunt spitalizați continuu, cu internare de zi în cadrul Secției de Pneumologie, fără costuri, în baza biletului de trimitere, a cărții de identitate și cardului de asigurat.
Citește și Casa de Pensii Argeș, precizări despre restituirea unor contribuții de asigurări sociale de sănătate
Bronhoscopia este o procedură prin care este posibilă vizualizarea interiorului căilor aeriene – laringe, corzile vocale, trahee, bronhii principale și bronhii segmentare, cu ajutorul unui aparat subțire și flexibil, dotat cu o camera video în vârf, numit fibrobronhoscop.
0 Comentarii