Web Analytics
scris miercuri, 22.02.2023

Medicul muscelean vizat de ancheta stenturilor, implicat într-o bătaie cu un coleg de secţie

Cardiologul Eduard Belu, medic primar la Spitalul Militar Brașov vizat de ancheta în cazul stenturilor preluate de la persoane decedate și remontate pacienților, este fiul unor renumiți și apreciați doctori musceleni. Părinții, Victoria și Stelian Belu, sunt, de asemenea, medici specialiști în Cardiologie, respectiv Chirurgie. Doctorul Eduard Belu a activat câțiva ani alături de părinți, chiar la Spitalul Municipal Câmpulung, iar în anul 2020 a fost implicat într-un incident cu un coleg de breaslă.

Medicul muscelean vizat de ancheta stenturilor, implicat într-o bătaie cu un coleg de secţie

Conflictul fizic a fost aplanat de poliție

Incidentul a avut loc în cabinetul medicilor de la Secţia Cardiologie și a fost declanșat de medicul Andrei Braniște, cel care pe atunci era nou venit la Câmpulung și activa în Secția Cardiologie condusă chiar de Victoria Belu. Doctorul cel nou a fost deranjat de atitudinea colegului Eduard Belu și astfel s-a declanșat un conflict fizic aplanat la venirea Poliției. Andrei Braniște nu a mai ajuns în comisia de disciplină, după cum spunea chiar managerul Nicolaie Alexe la acea vreme, iar asta din cauza faptului că a părăsit Municipalul câmpulungean pentru a profesa la un spital din Iași. Ulterior a plecat și juniorul familiei Belu.

Eduard Belu fusese chiar unul dintre membrii comisiei de evaluare a lui Braniște la angajarea în Câmpulung. Printre colegii săi care au avut de-a face cu examenul s-a aflat și un medic primar de la Spitalul Județean Brașov, doctorul Loredana Jinga, cea cu care Belu împarte acum o locuință în Brașov, obținută în baza unui contract de vânzare-cumpărare a cărui ducere la îndeplinire s-a făcut după sesizarea instanței.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Dosar penal după ce doi medici de la Spitalul Câmpulung s-au încăierat

Citește și Ce spune managerul Spitalului Câmpulung despre bătaia dintre medicii Braniște și Belu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită