Lecția de drept. Cererea de strămutare în materie civilă

Instituția strămutării răspunde necesităţii de a garanta dreptul justiţiabililor la un proces echitabil, dincolo de orice subiectivism şi parţialitate, reală sau aparentă, a instanţei legal învestite, care ar putea denatura actul de justiţie în substanţa lui.
Legea îngăduie promovarea unei cereri de strămutare a procesului civil pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică.
Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.

În esenţă, este vorba despre împrejurări care afectează aparenţa de imparţialitate şi încrederea pe care instanţele trebuie să o transmită părţilor unui proces şi publicului larg, în general.
Motivele de “bănuială legitimă“ care justifică formularea unei cereri de strămutare sunt reglementate sub forma unor ipoteze cu mare caracter de generalitate şi nu au legătură cu situaţia personală a unui judecător sau a fiecărui judecător, ci reprezintă diverse împrejurări care, din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor din proces ori unor relaţii conflictuale locale, afectează aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe şi implicit a tuturor judecătorilor care o compun: o mediatizare considerată excesivă a stării de fapt dintr-un dosar în presa locală, marea notorietate a uneia dintre părţile dosarului datorită calităţii acesteia, de natură să influenţeze aparenţa de imparţialitate a tuturor judecătorilor unei instanţe, un conflict de muncă ce afectează o mare parte dintre locuitorii localităţii respective, o procedură de insolvenţă aptă să genereze probleme sociale majore în comunitatea respectivă şi altele asemenea.

Citește și Lecția de drept. Persoanele între care există obligația de întreținere și ordinea în care se datorează

Revine instanţei sesizate ca, pornind de la ipotezele abstracte enunţate legal ale sintagmei “bănuială legitimă”, să le determine în concret.
Cu referire la acest aspect, trebuie să fie vorba despre fapte precise, neprovocate chiar de către partea care a cerut strămutarea, de împrejurări grave şi serioase, iar nu de „alegaţii vagi”.
Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată, iar cea întemeiată pe motiv de siguranţă publică, numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în orice fază a judecății.
Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia.
Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de strămutare se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.
Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranţă publică este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.
Într-o cerere de strămutare (indiferent de soluție) nu se pune problema culpei procesuale la analiza cheltuielilor de judecată, întrucât nu se poate stabili o culpă procesuală în sarcina vreunei părţi până la soluţionarea dosarului care a făcut obiect cererii de strămutare, în funcţie de care să se desocotească şi cheltuielile efectuate cu soluţionarea incidentului strămutării.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Întrebări frecvente și răspunsuri în legătură cu contractul de vânzare cu clauza de întreținere