Web Analytics
scris joi, 02.02.2023

Mircea Bârsilă, la aniversarea a 70 de ani, o nouă carte

Poetul Mircea Bârsilă și-a aniversat împlinirea a șapte decenii de viață (iată că unul dintre cei mai importanți poeți optzeciști de azi a ajuns… șaptezecist) publicând o nouă carte de versuri, „Vise, reverii, vedenii” (Editura „Școala Ardeleană”). A 10-a, ceea ce arată că a scris destul de puțin, față de alții, fiind extrem de exigent cu sine. Nu cantitatea contează, însă.

Mircea Bârsilă, la aniversarea a 70 de ani, o nouă carte

Mircea Bârsilă crede că fiecare poet se leagă, la fel ca Ulise de catarg, de o anumită modalitate lirică. El a optat pentru „poezia zămislită”, adică pentru o poezie trăită, în toate etapele ei. Dacă „poezia făcută” preferă, în principiu, aplauzele la scenă deschisă, poezia trăită (zămislită) își asumă soarta de a umbla prin lume sprijinindu-se în „cârja” numită neliniște existențială.

Fiind un volum aniversar, pe ultima copertă, Mircea Bârsilă a ales câteva dintre cele mai importante considerații critice asupra poeziei sale, semnate de cei mai importanți critici literari de azi: Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu, Valeriu Cristea, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Gheorghe Grigurcu și Ion Pop.

Citește și Mircea Bârsilă, o carte-eveniment

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...