Web Analytics
scris miercuri, 01.02.2023

L-a prins radarul, iar polițiștii au găsit mai multe nereguli la mașină

Argeșean depistat în timp ce conducea cu 140 km/h pe un drum județean și avea mai multe nereguli la mașină. Marți, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș l-au depistat pe bărbatul de 31 de ani, din comuna Pietroșani, pe DJ 731.

L-a prins radarul, iar polițiștii au găsit mai multe nereguli la mașină

„De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, iar autoturismul în cauză avea aplicate folii neomologate pe geamurile laterale și lunetă, valabilitatea inspecției tehnice periodice era expirată și avea netranscrisă transmiterea dreptului de proprietate în termenul legal de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, a transmis IPJ Argeș.

Bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.510 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de a conduce. De asemenea, a fost retras și certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...