Web Analytics
scris miercuri, 25.01.2023

„Dala dumla dumla da” – o bagabonţeală cu „donaţii” pentru Ucraina!

Întâmplarea a făcut să aflăm despre acest subiect scandalos în preajma Zilei Culturii Naţionale, zi în care, din păcate, din ce în ce mai puţini dintre noi ne amintim despre Mihai Eminescu. Sau cel puţin la asta m-am gândit eu pe 15 ianuarie, când am asociat cultura cu anticultura, cu prost gustul, cu şmecheria sau hoţia.
„Jurnalul de Argeş” a scris săptămâna trecută, o face şi în această ediţie, despre un aşa-zis eveniment caritabil organizat anul trecut de elevi din Piteşti, adolescenţi, pentru a-i ajuta pe ucrainenii greu încercaţi de război. Asta a fost ideea nobilă, generoasă. Sau, mă rog, sub acest motiv unii tineri din Piteşti au strâns bani de la oameni de afaceri, din sponsorizări, din biletele vândute la un spectacol, dar niciun leu nu a mai ajuns unde era vorba să ajungă!

„Dala dumla dumla da” – o bagabonţeală cu „donaţii” pentru Ucraina!

O parte din aceşti bani – aveţi detalii în „Jurnal” – s-au dus pe „Extravaganza party”, adică, în limba noastră, română, pe o „petrecere extravagantă”; traduc aici pentru Eminescu, pentru memoria acestui „Geniu pustiu” care, la 18 ani, aproape de vârsta tinerilor „caritabili” din Piteşti, ştia că „noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi şi a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de naţiune civilizată”.
A trecut mai mult de un secol şi jumătate de la această constatare şi, da, putem spune că am rupt-o de tot, frate Eminescu: gramatica şi topica sunt pervertite, neruşinarea a ajuns VIP, iar tot felul de „artişti” ţipă, icnesc şi mormăie versuri despre bagabonţeală, smardoi, târfe şi copii haladiţi, asta fiind acum muzica „trendy”, adică la modă, aplaudată în urale de puştime!

Citește și 118 refugiați din Ucraina, găzduiți la Pitești. S-a stabilit decontul

Citește și Banii donaţi de argeşeni pentru ucraineni s-au dus pe Apa Sâmbetei

Pe „artişti” de acest gen, pe bagabonţeala lor, pe „Dala dumla dumla da, și mă simt atât de bine”, cum zicea unul dintre ei, Bvcovia (aşa se autointitulează; probabil e o combinaţie între Braşov şi Bacovia!!!), pe aşa ceva s-au dus donaţiile destinate oamenilor năpăstuiţi din Ucraina! Bani strânşi – culmea! – prin intermediul unei asociaţii „Speranţă şi Sprijin pentru Oameni”, condusă de un preot din Leordeni! „Dala dumla dumla da”… Cu ceilalţi bani, că au mai rămas din ei, nu se ştie prea clar ce s-a întâmplat şi credem că s-ar impune o anchetă, fie ea şi aşa, de amorul artei, mai ales că a-nceput să se vorbească despre ai cui copii sunt unii dintre cei implicaţi în organizarea respectivei acţiuni.

Da, frate Eminescu, uite „generaţiunea” pe care tu voiai s-o vezi ridicată. Şi spuneai: „Schimbaţi opiniunea publică, daţi-i o altă direcţiune, răscoliţi geniul naţional – spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiţi români şi iar români”. Uite ce avem acum: „Dala dumla dumla da, și mă simt atât de bine”…

Citește și 30 de camioane cu ajutoare, donate de americani, ajung în Ucraina prin implicarea Consulului Onorific al României în Utah

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită