Web Analytics
scris vineri, 20.01.2023

Se înființează Observatorul Național al Copilului, prima bază de date care cuprinde toți copiii

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță înființarea ”Observatorului Național al Copilului, prima bază de date care cuprinde toți copiii”. În fiecare localitate va exista o structură comunitară consultativă – din care pot face parte preotul, învățătorul, medicul de familie, polițistul de proximitate, reprezentanți ai instituțiilor sau ai societății civile – care va identifica situațiile dificile. Munca membrilor acestui „consiliu” va fi plătită, pentru că trebuie stimulați să facă această activitate din timpul lor liber, iar indemnizația de ședință este egală cu 1% din salariul primarului.

Se înființează Observatorul Național al Copilului, prima bază de date care cuprinde toți copiii

Citește și: Tatăl copilului mort la dentist, după trimiterea în judecată a inculpaţilor: „Pentru bani, mint şi calcă şi pe cadavre, cum s-a întâmplat şi la noi”

„Noua lege schimbă și modalitatea de finanțare, iar pentru serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de familie se propune asigurarea finanțării de la bugetul de stat a cel mult jumătate din necesar. Sumele vor fi stabilite în funcție de numărul de copii înregistrați în Observatorul Național Copilului. Așteptăm în continuare, până în 9 februarie, proiectele din partea primarilor din toată țara pentru rețeaua celor 150 de centre de zi pentru acești copii. Avem la dispoziție 50 de milioane de euro, prin PNRR, pentru a construi centre sau pentru a moderniza unele existente. Pentru unii copii, un astfel de centru poate face diferența. Știm cu toții că mulți copii abandonează din lipsa posibilităților financiare reduse ale familiilor. 

Citește și: O nouă descindere la Spitalul Municipal Câmpulung

Acum, doar 3 din 10 orașe au centre și specialiști pentru a preveni separarea de familie. În mediul rural, situația este gravă: mai puțin de 1 din 10 localități au resursele esențiale. În 570 de localități, 12 orașe și 558 de comune, nu există centre și specialiști. În plus, am făcut un pas important și pentru copiii care rămân în grija rudelor, cât părinții sunt la muncă în străinătate. Și nu sunt putini acești copii: ultimele statistici vorbesc de aproape 12.000 de copii cu ambii părinți peste hotare, rămași în grija rudelor. De acum, este obligatoriu să existe o persoană desemnată să se ocupe de creșterea unui copil cât timp părinții sunt la muncă și să răspundă dacă nu o face cum și-a asumat!”,  a anunțat Gabriela Firea pe o rețea socială.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...