Web Analytics

articol scris duminică, 15 ianuarie 2023

Probleme grave la Institutul Național de Statistică. Precizările Sindicatului referitoare la numirea în funcții de conducere

Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie

Comitetul de conducere - Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB), membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) afiliată la Confederația Natională Cartel Alfa:

Referitor la numirea în funcţii de conducere din Institutul Național de Statistică (INS) în ultimii ani, inclusiv în anul curent, a unor persoane care anterior făceau parte din alte direcții sau care au fost transferate în instituție de scurt timp.

Citește și: PRESShub, exclusiv: Asociația lui George Simion a primit donații de la unități militare ale SPP și SRI! Care politicieni i-au mai dat bani
 
Facem următoarele precizări:
Modul defectuos de coordonare a unor servicii/direcții aflate în subordinea președintelui INS, domnul Tudorel Andrei, a condus în timp la o încadrare salarială discriminatorie în cadrul instituției, la un val de procese declanșate pe probleme de salarizare, la cheltuieli nejustificate a banului public pe cheltuieli de judecată și pe dobânzi reparatorii. Camarila de personaje aduse de către conducerea INS, oameni fară vechime în domeniul statistic, a condus în timp la serioase disfuncționalități ale instituției.

Direcții create cu dedicație peste noapte, angajări făcute „șmecherește” la nivel teritorial pentru a transfera apoi anumite personaje în sediul central și a le numi rapid în funcții de conducere în semn de mulțumire pentru elogiile apărute în presă în perioada în care salariații își cereau drepturile dar și demisia președintelui INS în stradă, mutări în zone cheie de conducere din cadrul serviciilor suport ale altor personaje ce anterior aveau activități diferite cu scopul de a bloca orice drept cuvenit salariaților dar și desemnarea prin ordin a acoliților în comisiile și grupurile de lucru importante din INS, au ca obiectiv întregirea grupului de „coriști” ce lucrează intens la crearea unei imagini imaculate a președintelui INS și care îi asigură astfel păstrarea funcției cu prețul umilirii, persiflării, persecutării, abuzului și blocării prin orice mijloc a posibilității salariaților de exprimare a nemulțumirilor sau de a cere și obține drepturi.

Remarcăm cu indignare că deși de 2 ani angajații INS și-au manifestat nemulțumirea și au cerut demisia președintelui INS printr-o multitudine de acțiuni sindicale, atât la nivel intern cât și în spațiul public, pentru neimplicarea și lipsa de interes legată de nivelul salarial în raport cu alte instituții de aceeași importanță, dar și pentru condițiile de lucru în ceea ce privește echipamentul sau sediile Direcțiilor Teritoriale de Statistică, continuă sarabanda privilegiaților din directa sa subordonare, persoane ce apar precum ciupercile după ploaie și care, evident dintr-o pură coincidență, ajung să ocupe funcții de conducere. 

Lipsa cursurilor de formare profesională, slaba dotare tehnică a instituției, valul de ieșiri din sistem va duce cu siguranță la o deprofesionalizare a salariaților din INS.

Pe această cale dorim să ne arătam îngrijorarea privind viitorul acestei instituții de prestigiu a statului român.
De asemenea vom informa Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie - FNSA, organizaţie sindicală reprezentativă la nivel naţional şi la care suntem afiliaţi în vederea stabilirii acţiunilor de protest şi a modului de desfăşurare a acestora, ca urmare a lipsei de interes instituțional a președintelui INS, a lipsei de respect arătat profesionalismului statisticianului și a desconsiderării funcției publice.

În cazul în care decidenții politici nu vor avea nici de această dată o reacție vehementă vom ajunge la o situație de blocaj instituțional privind furnizarea de date atât de importante pentru societate.

Ce le solicităm autorităţilor:

  • Stoparea acţiunilor de numire în funcții de conducere din cadrul instituției pe criterii de prietenie și interese personale și demiterea de urgență a acestor personaje cu calificări în alte domenii. În acest sens, Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie  - FNSA vor sesiza Corpul de Control al Primului-ministru în vederea constatării aspectelor semnalate şi dispunerea măsurilor.
  • Deschiderea dialogului pentru rezolvarea revendicărilor și încetarea denigrării demnității statisticienilor.

„Ne vom desfăşura activitatea în continuare”
Cu toate presiunile şi atacurile care vor urma cu scopul vădit de intimidare şi destructurare, Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti îşi vă continua activitatea şi îşi va menţine aceeaşi atitudine.

Citește și: Eurostat: România e cea mai săracă țară din UE, după venitul disponibil median

Întotdeauna Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a căutat o cale de dialog pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS, considerând că declanşarea conflictului de muncă duce la afectarea imaginii instituţiei şi implicit la un blocaj economic și social.
 
Persoana de contact: Dan Iliescu, Președinte SINSB/Vicepreşedinte FNSA, telefon 0745097196

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete