Piteșteanca Daniela Caramaliu a avut parte în anul care tocmai s-a încheiat de o experiență dură, pe care nu o va mai uita niciodată. Pe neașteptate, fiul ei cel mare, Florin, în vârstă de 10 ani, a fost diagnosticat cu o boală de inimă gravă (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă), care în doar câteva săptămâni l-ar fi putut arunca în ghearele morții. Pentru că intervenția chirurgicală ce îi putea salva viața se tot amâna în România, părinții au luat decizia de a-l duce la un spital din Turcia. Din fericire, s-a întâmplat o minune și, după un apel pe rețele de socializare, s-au strâns banii necesari, în timp record, în numai câteva zile. Operația pe cord deschis, în ziua de 14 decembrie, la spitalul „Mehmet Akif Ersoy Kalp ve Damar Hastanesi” din Istanbul a fost un succes și, după o noapte petrecută la reanimare, Florinel a fost dus în salon, acolo unde a stat împreună cu mama sa, cât timp a fost internat. Însă de ce a fost nevoită să plece în Turcia, de urgență, cu copilul, pentru a-l salva, ce a trăit acolo, ce a văzut acolo, nu doar ca mamă, dar și prin ochii de asistentă medicală cu o experiență de 16 ani în spitalele din România, de stat sau private, unde a lucrat și pe secția de chirurgie, ne va povesti Daniela în continuare.
Bună ziua, v-ați întors de la Istanbul, cu vești bune, din câte cunosc…
– Ne-am întors marți, pe 27 decembrie. Am mai stat o săptămână după externare în Istanbul, pentru că Florin nu avea voie să călătorească. Problema vitală este rezolvată. O să mai facă o operație la 18 ani și până atunci va fi monitorizat, va urma un tratament…
Este emoționant cât de receptivi au fost argeșenii și, în doar câteva zile, s-au strâns banii pentru operație…
– Da, noi am ieșit pe rețelele de socializare și am mulțumit imediat ce s-au strâns banii, că nu ne-am propus să cumpărăm mașini, vile și piscine. S-a strâns tot ce ne-a trebuit: 12.000 de euro! Atât am cerut și am primit.
Spuneți-mi cum au decurs lucrurile la spitalul din Turcia, nu doar prin ochii mamei, ci și ai asistentei medicale?
– Am fost foarte impresionată, pentru că au materiale sanitare la discreție. Totul de unică folosință. Mi-am zis: o altă medicină aici, de ce nu este și la noi la fel?! Mănuși, măști, dezinfectați… peste tot, la discreție, nu era cu limită. Și este un spital de stat. La un spital privat ar fi costat 30.000 de euro aceeași intervenție. Eu nu aveam nici 12 (mii euro), de unde să am 30?! Sunt condiții foarte bune acolo. Eram mama și copilul în salon, copilul în pat și mama într-un fotoliu extensibil. Totul foarte spațios, cu șifonier, frigider, televizor, baie. Personalul, super amabil. Veneau din trei în trei ore să îi facă EKG, să îi măsoare tensiunea. Mi-am zis, din nou: aici de ce se poate?
Citește și Florin nu vrea de la Moş Crăciun jucării, ci doar zile, să mai poată trăi
„Nu există șpagă, dar este un obicei frumos: părinții cumpără bomboane și împart la toți copiii de pe secție”
Ați fost nevoită să dați șpagă?
– Nu există! O să vă povestesc ceva foarte frumos. Acolo nu se dă șpagă, dar în momentul în care copilul este adus de la Terapie Intensivă la salon, este un obicei. Dar un obicei frumos: părinții cumpără bomboane și împart la toți copiii de pe secție și la oamenii din sala de așteptare. Ca și când ar fi ziua copilului. Eu aș fi împărțit bomboane și pe stradă și oriunde. Ceva minunat. Nu există șpagă! Nu, nu, nu! Se plătește totul la casierie, îți dă factura, nu se pune problema să dai ceva, cuiva.
Mâncarea era foarte bună pentru mamă și copil. Despre monitorizare. Ce să vă spun…?! Am 16 ani de când sunt asistentă medicală în mai multe unități sanitare, și la privat, și la stat, dar atât devotament, profesionalism nu am întâlnit. La noi în România se mai practică să îi fie duse pastilele bolnavului și să i se spună: „Ți le iei singur la ora cutare!” Nu, acolo, la ora 24, trebuia să o ia pacientul, atunci i se aducea tratamentul. Și pe fiecare pastilă este un cod de bare, cu nume, prenume.. .Este o muncă titanică, aceea pe care o fac oamenii ăia acolo. Fiecare detaliu e respectat. Și câtă amabilitate!!! Am tot încercat să mă înțeleg cu ei cu „Google translate”, pentru că nu putea prietena mea să stea tot timpul cu mine în spital, sau soțul ei, dar cadrele medicale erau foarte răbdătoare. Nu spuneau: „Hai că mă grăbesc sau că am treabă!” Răspundeau la orice întrebare pe care o aveam, la orice spuneam. Nu vreau să știu cum e la un spital privat, dacă la unul de stat a fost așa. Departe de orice infecții și o curățenie lună. Veneau și făceau de-adevăratelea curățenie. Nu am cuvinte!
„E o operație foarte finuță Eu, ca asistentă, nu am văzut așa ceva”
Cât a durat operația?
– Șase ore și jumătate. Pe 14 decembrie a fost operat, pe 18 decembrie a fost externat. A fost o operație foarte complicată și foarte grea, doctorii ne-au spus inițial acolo, în Istanbul, că copilul va sta 3-4 zile în ATI, pentru că este o operație foarte grea. Dar a doua zi l-au trimis pe secție, pentru că nu mai era nevoie să stea la Terapie Intensivă. Mă așteptam să fie adus cu aparate cu măști de oxigen… dar nu, copilul a fost adus pe scaun, s-a ridicat singur și s-a pus în pat. E o operație foarte finuță. Eu, ca asistentă, nu am văzut așa ceva. Nu a fost cusut, a fost lipit cu un fel de schotch medical, niște striuri. Mă gândeam tot timpul la tuburile de dren, mă temeam că va rămâne cu acele găuri pe care le știu eu din România. Nu, la sfârșitul tubului de dren exista un fir și, când i-a scos drenul, i-a legat firul. Deci, nu a rămas nicio gaură. Luni, când a fost la spital, i-au tăiat acele două firicele foarte-foarte mici de la dren. Nu l-a durut și nu a simțit nimic. Din nou am zis: asta e altă medicină!
Ce m-a uimit pe mine, am înțeles că înainte de operația lui Florin s-a întrunit un Consiliu al medicilor, care a hotărât ce este de făcut…
– Da, l-au văzut mai mulți doctori, i-au făcut multe investigații, iar vinerea se întrunește Consilul, care discută cazurile, fiecare caz în parte; există un registru foarte mare, de un metru, unde sunt trecute toate cazurile. Mai mulți medici discută și împreună iau decizia, ce trebuie făcut, ce fel de operație. Nu un singur medic.
La noi se întâmplă așa, iau la comun decizia?
– Foarte rar, când este un caz mai special, când sunt operații mai complicate, atunci discută doi medici de pe aceeași secție. Nu se face un consiliu.
„La noi medicii sunt mai aroganți”
Eu v-am întrebat pentru că știu un caz când un șef de secție s-a crizat când rudele au insistat să vină un medic de o altă specialitate, de pe altă secție, să consulte un pacient. Mi s-a părut straniu, și deloc în interesul pacientului, orgoliul acelui medic. Cred că medicii români sunt orgolioși…
– Da, foarte orgolioși. Și în cazul meu ar fi fost foarte simplu să mă trimită de la București cu formularul 112 (valabil pentru toate persoanele asigurate și membrii lor de familie care sunt autorizați de casa de asiguări de sănătate să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru UE pentru a primi acolo tratamentul adecvat stării lor de sănătate) în Germania, să facem operația. Dar asta însemna ca medicul să spună că îl depășește cazul și la noi medicii sunt mai aroganți. Ar fi trebuit făcut un dosar, timp prețios pierdut de doctorul respectiv. Dar și pentru Florin! Iar Florin nu mai avea timp. Mai avea câteva săptămâni de trăit, mi-au spus când a făcut primul control în Turcia. Până la final. Inima lui mai funcționa doar cât o foiță de ceapă.
Ați spus de mai multe ori: „De ce acolo se poate și la noi nu?”… Sunteți cadru medical, de ce credeți că la noi, în sistemul de sănătate, este altfel?
– Nu știu. E altă gândire. M-au impresionat în mod plăcut multe lucruri. De exemplu, prima dată când am fost, am văzut o sală plină de copii și am zis: ce de copii bolnavi! Mi-au răspuns că nu sunt bolnavi, ci fac un screening. La un anumit interval de timp, copiii se prezintă la cardiolog, fac un EKG, sunt niște ecrane cu numele copiilor și cine are EKG-ul normal pleacă acasă. Din 20 de copii, intră poate doar trei la consultație. Deci, era o sală plină de copii sănătoși care făceau un control periodic. La noi nu există așa ceva. Ei (turcii) pun accent foarte mult pe prevenție.
Ce face Florin acum?
– Facem plimbări scurte deocamdată, citește, se apucă de teme și pe 9 ianuarie merge la școală ca toți colegii lui. Mai avem un drum lung, dar acum știm despre ce e vorba. Cu tratament, monitorizare, mergem înainte. Eu mulțumesc pentru tot și îmi doresc foarte mult să fac și eu ce au făcut oamenii pentru mine! Să dau înapoi înzecit. A fost o lecție de viață cam dură, dar am învățat foarte multe.
O puteți face și la locul de muncă! Puteți aplica ce ați văzut acolo…
– Oricum aplicam! Îmi place ceea ce fac și am un colectiv foarte OK; la noi nu se pune problema. Acum lucrez la spitalul din Mioveni, la Maternitate. Acolo nu sunt bolnavi, sunt nașteri… E frumos. Și să nu ne supărăm nici pe România! Sunt multe lucruri bune și la noi.
Să nu ne supărăm, dar e bine să ne uităm și în jur și poate că învățăm ceva!
Citește și Doctorița de la „Județean” acuzată de luare de mită a fost arestată preventiv pentru 30 de zile
De ce nu e la fel si in Romania ? Pentru ca doamna draga, PSD-ul si PNL-ul pe care i-ati votat dvs de atatia ani au furat tot, inclusiv banii de investitii in sanatate !