Tânăra Ada Dumitru, în vârstă de 25 de ani, membră a echipei Faimoșilor din competiția „Survivor România” desfășurată în Republica Dominicană este nimeni alta decât fiica Iuliei Dumitru, partenera de viață a cunoscutului actor Bebe Cotimanis.
Citește și: Proiectul „Aşchiuţă” se finalizează în 2023
Ada Dumitru este, de profesie, actriță. Debutul său pe scenă a avut loc la 15 ani. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în 2017. Iar acum activează la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.
Iată ce declara ea pentru PRO TV: „Eu sunt mai din mahala! Dacă îmi ies din pepeni, fac urât. Fac urât, dacă mi se pune pata. Nu-mi dau seama cum mă văd în această competiție. Mama mi-a zis să nu înjur, să nu vorbesc urât, că lumea de la televizor nu știe că sunt fată educată.
Bebe tot cu „să nu înjuri!” m-a luat. E un soi de relație tată-fiică. Uneori, îmi mai scapă câte un „tata”, pentru că el e foarte patern, foarte atent. În același timp, e și o prietenie între mine și Bebe. Suntem foarte similari, ne înțelegem foarte bine”.
Din fostul mariaj, Bebe Cotimanis este tatăl a trei copii, doi fii și o fiică: Ștefan, Matei și Adela. Iulia este și ea mama unei fiice, Ada.
(sursa foto: Romaniastiri.ro)
0 Comentarii