Web Analytics

articol scris vineri, 06 ianuarie 2023

Percheziţii de amploare la persoane bănuite de proxenetism şi deţinere de droguri

Poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT, au făcut mai multe percheziţii în judeţul Constanţa, într-o cauză în care se fac cercetări privind infracţiunile de trafic de persoane, proxenetism şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu.

„Astfel, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiţi ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecţiuni psihice şi încadrată în grad accentuat de handicap). În realizarea scopului infracţional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiţi ar fi transportat şi adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România şi Austria, în vederea exploatării acesteia.

De asemenea s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbaţi ar fi determinat patru persoane să practice prostituţia pe teritoriul României şi Austriei şi ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea şi închirierea de locuinţe, postarea de anunţuri pe internet, racolarea clienţilor, transportarea şi protecţia acestora, obţinând sume de bani din activitatea desfăşurată”, a precizat IPJ Constanţa, citată de realitatea.net.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete