Web Analytics
scris miercuri, 17.06.2015

Taraful şi căluşarii de la Doina Bascovului au fost mândria României la Expoziţia Universală de la Milano

# Alături de aceștia au mai impresionat doi argeșeni: solistul Grațian Bădescu, care a cântat la solz de pește și frunză și rucăreanca Nicoleta Vorovenci, care i-a învățat pe vizitatori să creeze mici obiecte de artizanat la războiul de țesut # Pavilionul României a fost din păcate, alături de cel al Moldovei, cel mai lipsit de atractivitate și creativitate. Și partea culinaro-bahică a fost un dezastru: la restaurantul de la etaj o porție de sarmale încălzite la cuptorul cu microunde costa 13 euro, iar o bere Servus – 4 euro, în condițiile în care aceasta e departe de topul berilor românești

Taraful şi căluşarii de la Doina Bascovului au fost mândria României la Expoziţia Universală de la Milano

România este pe cale să dea cu piciorul unei șanse uriașe de a își promova turismul la o scară uriașă la cel mai mare eveniment global. Este vorba de Expoziția Universală de la Milano, ce se desfășoară în perioada 1 mai-31 octombrie și care reunește aproape 160 de expozanți (dintre care nu mai puțin de 145 de țări) pe o suprafață comparabilă cu a unui mic oraș: peste 100 de hectare. De ce spunem asta? Pentru că am văzut la fața locului timp de aproape o zi dezamăgitorul pavilion al României, un pavilion în care, deși s-au investit milioane de euro, a fost tratat în dorul lelii de către oficialii de la Ministerul de Externe, mai preocupați probabil de diurnele consistente decât de a promova imaginea țării la cel mai important eveniment al planetei, cu zeci de milioane de vizitatori din toate țările. Din fericire, timp de cinci zile, între 9 și 13 iunie, imaginea pavilionului nostru a fost salvată de artiștii argeșeni, care au făcut senzație la EXPO Milano 2015. Este vorba de taraful și călușarii de la Doina Bascovului, de solistul Grațian Bădescu, ce a uimit asistența cântând la frunză și solz de pește, precum și de rucăreanca Nicoleta Vorovenci, ce i-a învățat pe vizitatori să lucreze mici obiecte de artizanat la războiul de țesut. Pentru prima oară în ultimii o sută de ani, Argeșul a participat la acest eveniment de excepție. Citiți mai jos cronica unui eveniment cu lumini și umbre, dar și a unui sejur special.

Scorțoșii oficiali de la Ministerul de Externe nu i-au lăsat pe cei de la Consiliul Județean să aducă produse tradiționale la Milano

Evenimentul de la Milano a început pentru argeșeni cu stângul chiar înainte de a… începe. În mod bizar și absolut surprinzător, oficialii de la Ministerul de Externe nu i-au lăsat pe cei de la Consiliul Județean Argeș să aducă la pavilionul României produse tradiționale, în frunte cu cașcavalul de Rucăr, magiunul de Topoloveni și țuica de Pitești. Produsele ar fi urmat să fie împărțite gratuit vizitatorilor și cu siguranță ar fi sporit cu mult atractivitatea și pavilionului tern al României.
Delegația compusă din jurnaliști și consilieri județeni a ajuns la Milano cu… autocarul, în timp ce artiștii argeșeni au venit cu avionul. După buget… Nu-i vorbă, că experiența cu autocarul a fost una extrem de plăcută și ne-a dat prilejul să cunoaștem locuri speciale. Înainte de sosirea la Milano am petrecut o zi în Ljubljana, încântătoarea capitală a Sloveniei, o capitală ce a fost declarată în 2008 cel mai sigur oraș din lume, cu o civilizație și infrastructură demnă de marile orașe europene, cu obiective superbe – în frunte cu castelul din centru – terase cochete și străduțe pe care e o încântare să te pierzi.

Americanii, italienii, spaniolii și englezii s-au înghesuit să facă poze cu călușarii de la Bascov

De cum intri la EXPO Milano 2015, ai senzația că tocmai ai ajuns într-un oraș global în care toate formele, culorile și graiurile s-au adunat și care pentru orice agorafan reprezintă un adevărat deliciu vizual și auditiv.
Excelent amplasat la jumătatea expoziției, într-o zonă selectă și foarte vizibilă alături de pavilioanele Spaniei, Mexicului și Franței, pavilionul României e ca în fabula cu gardul și leopardul. La exterior arată foarte bine, având drept motiv arhitectural o casă specifică Deltei Dunării. Înăuntru însă te iau… durerile de cap și te apucă o revoltă interioară subită că oficialii de la Ministerul de Externe și-au bătut joc de imaginea României tocmai acolo unde ea trebuia promovată la maxim. Hostessele de la intrare au un aer sictirit și de abia catadicsesc să dea informații sumare numeroșilor vizitatori. Mica sală de la parter are câteva zeci de scaune și un ecran pe care se derulează imagini cu frumusețile patriei. Atât. În rest, decorul e rece, geometric și spartan. La restaurantul de la etaj, dezamăgirea e cruntă: o porție de sarmale încălzite la microunde sau de varză cu cârnați costă 13 euro, iar Servus – berea aleasă să reprezinte România e departe de topul berilor faimoase din România și mai are și un preț exorbitant: 4 euro! Ce impresie să își facă vizitatorii când văd o asemenea bătaie de joc culinaro-bahică? În mod cert, aici e vorba de grupuri de interese pe care Ministerul de Externe le-a tolerat cu nonșalanță.
Impresiile dure au fost atenuate și salvate din fericire de artiștii argeșeni. Taraful de lăutari „Doina Bascovului”, condus de Cătălin Iancu, a stârnit ropote de aplauze de la primele acorduri. În fața pavilionului României, Grupul de Călușari ai Casei de Cultură „Adriana Trandafir”, condus de coregraful Marin Stănoiu, a făcut senzație și a strâns mii de spectatori fascinați de dansul lor mistic și original. După fiecare spectacol, ce dura aproximativ 20 de minute, americanii, italenii, spaniolii și englezii s-au înghesuit să facă poze cu călușarii de la Bascov. Înăuntru, alți doi artiști argeșeni s-au bucurat de mare succes. Solistul Grațian Badescu a uimit audiența cântând la solz de pește și la frunză, iar rucăreanca Nicoleta Vorovenci i-a învățat pe vizitatori să lucreze mici obiecte de artizanat la războiul de țesut. Nu ar fi fost deloc rău, având în vedere impactul excepțional la public, ca artiștii argeșeni să mai rămână la Milano cel puțin o lună.
Un rol esențial în succesul spectacolelor l-a avut Casa de Cultură Bascov, condusă de directoarea Lorena Toma, Asociația Cealaltă Românie, reprezentată de Lavinia Năstase și Consiliul Județean Argeș, care a pus la dispoziție suportul logistic. În plus, spre lauda lor, oficialii de la Consiliul Județean Argeș au adus la EXPO Milano 2015 mii de pliante și broșuri în limba engleză cu Argeșul, compensând astfel cu brio lipsa materialelor informative de la pavilionul României. Mai trebuie spus că și Florin Tecău, președintele CJ Argeș s-a numărat printre cei care au vizitat pavilionul României.  Mai trebuie precizat că la finalul primei zile a participării Argeșului la EXPO Milano 2015, toți cei prezenți s-au prins într-o horă fără… frontiere, primarul Gheorghe Stancu de la Bascov fiind aici printre cei mai activi.

Acoperiș cu legume și tigăi la pavilionul Franței și cameră din… farfurii la pavilionul Spaniei

În scurtul timp avut la dispoziție – ar fi trebuit alocate cel puțin două zile întregi pentru vizitarea expoziției – am vizitat și alte pavilioane. Iar cel mai mult ne-au impresionat cele ale Chinei, Mexicului, Franței și Spaniei. Pavilionul Franței a avut un foarte original acoperiș compus din fructe, legume, rachete și tigăi, iar cel al Spaniei a inclus o cameră făcută în întregime din… farfurii. Asta și pentru că ibericii s-au axat pe partea culinară, la care au cu ce se mândri. Plus că au organizat pentru vizitatori și o degustare la cele mai înalte tipare. Ca pavilioane, până și Belarusul și Angola au depășit România ca dimensiuni și originalitate.
Cine știe, poate că până pe 31 octombrie, cei de la Ministerul de Externe vor mai retușa din imaginea României la EXPO Milano 2015… Pentru că avem din belșug cu ce reprezenta România. Mai e nevoie doar de voință și interes.

Verona și Maribor, dragoste la prima… vizitare

Drumul de întoarcere spre Pitești cu autocarul, dincolo de oboseala inerentă, a adăugat capitole speciale în cartea amintirilor sufletelor membrilor delegației argeșene. Am stat două ore în minunata Veronă și am făcut o vizită-fulger aici, reușind să vedem casa Julietei și Arena din centru ce seamănă cu un Colosseum mai mic, dar la fel de atractiv. În mod cert unul dintre cele mai frumoase orașe văzute vreodată. Ne-am fi dorit cu toții ca cele două ore să se extindă în două zile, dar aveam un program de respectat. Oricum, la plecare, am făcut o promisiune secretă: aceea de a reveni aici peste câțiva ani.
Slovenia ne-a surprins la superlativ și la întoarcere, de data asta cu Maribor, al doilea oraș al său, cu puțin peste 100.000 de locuitori, dar cu un șarm inefabil, cu străduțe medievale minunate, clădiri perfect conservate și o arhitectură ce pare un melanj de Sighișoara, Sibiu și Brașov. Maribor a fost Capitală Culturală Europeană în 2012 și și-a meritat cu brio statutul ăsta. Un oraș frumos ca o zi de primăvară ce nu vrei să se mai termine.
În final, am adăugat la bagajul cu impresii de călătorie și un popas de două ore la Budapesta, timp în care am urcat pe colina Gellert, de unde am avut o priveliște extraordinară asupra unuia dintre cele mai șarmante orașe ale Europei.

Denis Grigorescu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...