Web Analytics

articol scris marți, 20 decembrie 2022

Vouchere sociale: Au fost virați banii pentru tranșa a patra

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă pentru un număr de 2.368.907 de români. Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei.

Citește și: Mitică Popescu, internat la Spitalul „Floreasca” din cauza unor probleme cardiace

„Sper că am reușit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde pe care îl oferim prin programul "Sprijin pentru România". Datorită strânsei colaborări între MIPE și celelalte părți implicate în proces, am încărcat tranșa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiționale. Separat, din luna noiembrie am început să distribuim o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare de 24kg, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum.

Citește și: Accidentul i-a fost fatal. A murit, la 20 de ani, la spitalul din Piteşti!

Sunt măsuri firești pentru a contribui la satisfacerea celor mai elementare nevoi ale acestor persoane. Pentru anul viitor, strategia la nivelul Guvernului va fi să aducem românilor investiții în sănătate, infrastructură și digitalizare, dar să ne asigurăm că oferim venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. În acest sens, am reușit să prelungim ajutorul de 250 de lei pentru întreg anul 2023, urmând să încărcăm șase noi tranșe o dată la două luni”, a transmis ministrul Marcel Boloș, citat de Mediafax.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APADOR-CH a câștigat în primă instanță procesul cu Guvernul privind accesul la informații despre ajutoarele militare acordate Ucrainei

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a obținut o victorie în primă instanță în procesul […] Citește!

FIFA, obligată să facă o excepție înainte de Anglia – Argentina. Logo-ul Mercedes-Benz va rămâne vizibil pe stadion

FIFA a fost nevoită să accepte o derogare de la una dintre regulile pe care le aplică cu strictețe la […] Citește!

Exclusiv! Remus Vlad, fosta glorie a lui FC Argeș, înainte de duelul cu FCSB: „Nu este imposibilă victoria”

Există persoane a căror simplă prezență impune respect. În istoria lui FC Argeș, unul dintre acești oameni este Remus Vlad. […] Citește!

Tânăr din Mioveni, cercetat după ce ar fi înșelat două case de amanet prin aceeași metodă. Riscă până la 5 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mioveni, județul Argeș, este cercetat pentru două infracțiuni de înșelăciune, după […] Citește!

Anglia și Argentina luptă miercuri pentru ultimul loc în finala Cupei Mondiale 2026

Anglia și Argentina se întâlnesc miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00, în a doua semifinală a Cupei Mondiale 2026, […] Citește!

Jurnaliștii din Franța dau de pământ cu „Les Bleus”: „Naufragiu total!”

Considerați cei mai buni fotbaliști de la CM 2026, francezii au pierdut fără drept de apel cu Spania, scor 0-2. […] Citește!

Deschamps este OUT după umilința cu Spania din semifinalele CM 2026

Didier Deschamps nu continuă pe banca tehnică a Franței - este anunțul făcut de celebrul Thierry Henry, care știe deja […] Citește!

SRI recrutează viitori specialiști prin universitățile de stat. Locuri dedicate la Informatică și Automatică

Serviciul Român de Informații (SRI) continuă să își pregătească viitorii specialiști prin parteneriate cu universități de stat din România, unde […] Citește!

Român condamnat în SUA după o fraudă de proporții. Sute de mii de dolari furați din ajutoarele alimentare ale persoanelor vulnerabile

Un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite a fost condamnat la peste trei ani de închisoare într-un dosar de […] Citește!

Noapte de coșmar la Moscova: Ucraina a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra capitalei Rusiei

Capitala Rusiei a trecut printr-o nouă noapte tensionată, după ce autoritățile de la Moscova au anunțat un atac masiv cu […] Citește!

Schimbare fără precedent în zona euro: bancnote cu design nou și tehnologii anti-falsificare. O bancnotă dispare definitiv

Moneda unică europeană se pregătește pentru cea mai amplă transformare de la introducerea sa. Banca Centrală Europeană lucrează la o […] Citește!

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!