Am petrecut anii tinereții, primi 20 după terminarea facultății, într-un sat de pe Valea Dâmboviței. Consemnez, cu profundă amărăciune, privind cu decenii în urmă, distrugerea unui adevărat mit „California României”, cum începuse a fi considerate livezile de Ionathan, cu merele de aur, mai ales ca fost participant la zidirea acestei frumoase bogății pe dealurile și luncile localităților ce străjuiesc Dâmbovița la ieșirea din strâmtoarea munților.
Voi prezenta un caz concret, dar tipic la nivel național, al stării în care se află pomicultura românească, într-o perioadă în care 80% din fructele de pe piață provin din import. Este vorba de un adevărat fermier, având ca sursă unică de existență cele 20 ha livadă de măr (8 ha proprietate, 12 ha arendate); dotat cu 3 tractoare, 3 pompe de stropit, echipamente pentru lucrarea solului pe rând, cositori, o hală de 250 mp, alimentare cu apă pentru tratamente ș.a. Se numește Mihăilă Ion, tehnician, absolvent al Școlii Profesionale de pe lângă Stațiunea Voinești, al cărei salariat a fost. Terenurile pe care le exploatează au fost administrate, până în 1989, de Stațiunea Voinești (redate proprietarilor). Efectuează singur principalele lucrări mecanice, tăierile, ajutat de sezonieri când volumul acestora îl depășesc, cu privire la recoltare.
Livadă întreținută la superlativ, 40-50/ha. Depozitate temporar în hală, livrate engros la diverși comercianți din țară. Totul desfășurat normal până după aderare, când au început primele dificultăți în valorificare, care, după ultimii 3-4 ani, au dus la un adevărat dezastru: cele 80 de vagoane de mere realizate în 2021, de exemplu, cu 60% fructe de calitate extra, au fost valorificate cu prețuri derizorii, între 0,3-0,5 leg/kg. Altele, multe, au mers la distilare. Pentru achitarea inputurilor (îngrășăminte, pesticide, carburanți), a fost împins la vânzarea unor echipamente. În continuare, tehnologia aplicată în livezi a fost minimă, fără tăieri, fără îngrășăminte, cu numai 3-4 tratamente. Am primit zilele acestea telefon de la Ion Mihăilă să-l sprijin pentru a procura câteva sute de pruni. A început defrișarea merilor. Abandonul! Cazul nu este singular; chiar la noi în Argeș aș putea cita câteva nume: Voica, Samoilă, Diaconescu, Budan.
Citește și Pastila de frumos. Merele – Ionathanul
După câte știu, Mihăilă nu face politică; prin tradiție a făcut și face „politica mărului”. Se impune, la vremuri de restriște, să sprijinim supraviețuirea și evitarea ruperii legăturilor pe filierele de tradiție. Pe lângă „târgurile cu produse tradiționale” și festivismul de rigoare, Ministerul Agriculturii ar trebui, însă, să aibă în vedere tradițiile la rădăcini, în satele tot mai îmbătrânite, care, treptat, se depopulează. În contextul actual, al integrării globale, nu numai în economia europeană sunt necesari, în toate domeniile, navigatori iscusiți, bazați pe informații și date reale, privind situațiile existente și tendințele la nivel internațional. Să nu lăsăm liberul arbitru al „mersului de la sine” în deciziile pe care le ia fiecare sub presiune, la nevoie. Avem instituții publice care ar avea această menire. Numeroase Institute de economie agrară, subordonate Academiei Române și Academiei agricole, de profil. Și pe lângă BNR funcționează o comisie Națională Macroprudențială. La care am putea adăuga agențiile economice de pe lângă ambasade! Nu problema „asocierii” trebuie pusă pe tapet (s-a tot perimat prin toate guvernările), ci politica statului român față de piața agro-alimentară preluată în întregime, cu largi facilități de acordare a imense terenuri de hiper și supermarketuri, mai nou ca mini-marketuri infiltrate în micile orașe și cartiere și chiar în sate!
Nu pot fi interzise, dar am putea descoperi cum, de exemplu, merele din Polonia au prețuri în jur de 2 lei/kg. Pe rafturile noastre, în timp ce la origine se valorifică la prețuri de două-trei ori mai mari! O întrebare valabilă nu numai pentru fructe, ci pentru întreaga producție agro-alimentară care se estimează a fi 75-80% din import. Ministerul Agriculturii nu și-a format structuri pe măsura timpurilor actuale. Încă înainte de aderarea la UE (2005) am fundamentat și propus soluții organizatorice specifice agriculturii private, pe care le-am cunoscut în Franța (în cursul unui stagiu de 9 luni) lucrând efectiv, în perioada implementării Planului Marshall. Detalii în edițiile viitoare, în speranța că „niciodată nu este prea târziu”.
Dr. ing. Ilarie Isac
P.S. În ediția trecută a acestei rubrici s-a strecurat o eroare regretabilă de tipărire. Cu scuzele de rigoare, rugăm a se constata suprafața de 2.500 mp, ca rezonabilă, în locul celei de 250 mp cât a figurat în legile comuniste.
0 Comentarii