Luna aceasta se sărbătoresc 100 de ani de la naşterea scriitorului portughez José Saramago, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1998. Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Ambasada Portugaliei la Bucureşti organizează, în perioada 15 noiembrie – 11 decembrie, expoziţia „Retracing The Steps That Were Taken” („Să te întorci la paşii care au fost făcuţi”), realizată de Fundaţia José Saramago, cu sprijinul Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P.
Citeşte şi: Directoarea Liceului Ştefăneşti, despre mama fetei bătute în Polonia. Liliana Stănică: „Eu nu ştiu ce vrea doamna, ce îşi doreşte”
Cu o tradiţie de publicare în limba română de peste 30 de ani, printre cele mai cunoscute romane de José Saramago se numără „Eseu despre orbire”, „Intermitenţele morţii”, „Memorialul mânăstirii”, „Anul morţii lui Ricardo Reis” sau „Cain”. În România, Saramago este tradus la Editura Polirom, într-o serie de autor dedicată.
La 29 noiembrie, la ora 18, cititorii lui Saramago şi cei dornici să îi descopere opera sunt invitaţi la Muzeul Naţional al Literaturii Române (stada Nicolae Creţulescu nr. 8) la dialogul literar „José Saramago, de unde şi până unde?”, care va avea loc între Dinu Flămând, poet, eseist, jurnalist şi traducător literar, Anca Milu-Vaidesegan, lector la Universitatea din Bucureşti şi traducător literar şi Vlad Bogza, colaborator al Colegiului Naţional „Sfântul Sava”, unde predă limba portugheză, şi lusitanist.
Expoziţia realizată cu ocazia centenarului reprezintă o călătorie prin viaţa şi opera scriitorului, inspirată de rândurile din finalul volumului său „Călătorie prin Portugalia”: „Trebuie să te întorci la paşii care au fost făcuţi, pentru a-i repeta şi pentru a trasa drumuri noi de-a lungul lor. Trebuie să reîncepi călătoria. Întotdeauna. Călătorul pleacă din nou”.Selecţia şi alcătuirea textelor din panourile care compun expoziţia aparţin cercetătorilor portughezi Carlos Reis şi Fernanda Costa, iar designul este semnat de ilustratorul şi artistului grafic André Letria.
Saramago şi-a petrecut ultimii ani în Lanzarote, Insulele Canare, continuând să scrie şi să publice. După decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1998, şi-a intensificat considerabil participarea şi intervenţiile în acţiuni în apărarea drepturilor omului. S-a stins din viaţă în iunie 2010.
Foto: Observator
0 Comentarii