Chinezii de la Geely Group au preluat 50% din pachetul de acțiuni Renault la Uzina Mecanică Dacia. Asta e o veste foarte bună! Fiindcă unde pun chinezii călcâiul, sigur crește mai apoi un lan de orez. Prin urmare, nu se închide nimic la Mioveni, dimpotrivă se ridică o nouă entitate care va avea piață cât un ocean. Fiindcă asta înseamnă China. Și nu doar demografic, ci și comercial. E o piață enormă în Asia pentru motoarele termice, acolo unde ele nu vor dispărea prea curând. La fel și pentru cele hibride, exact ceea ce noua entitate auto gigant își propune să dezvolte la Mioveni. Deloc de ignorat e și faptul că Dacia și România spun câte ceva chinezilor, prin urmare avem acolo o piață nu doar din punct de vedere comercial, ci și emoțional. Un singur exemplu: în 1977, pe atunci inginer, viitorul președinte chinez Jiang Zemin a ajuns în România, la Câmpulung, în cadrul unor schimburi economice bilaterale. Timp de mai multe luni, acesta a participat la dezvoltarea Fabricii de Matriţe Aro, unde au fost instalate utilaje chinezești de mari dimensiuni.
Prezenţa lui Zemin ca ”travailleur” la Aro a născut o relaţie specială, fapt pentru care, în repetate ocazii, acesta a scris şi a rememorat prietenia legată alături de români. După 1977, acesta a mai revenit în România de două ori: în 1985, în calitate de ministru al industriei electronice şi 1996 în cadrul unei vizite de stat, în calitate de preşedinte al R.P. Chineze. Când a revenit ca președinte, Jiang Zemin a dorit să viziteze uzina Aro, însă autoritățile vremii au evitat să i-o includă în program ca să nu-l cuprindă tristețea despre paragina pe care ar fi văzut-o la Câmpulung. Care e morala? Într-o lume tri sau cvadripolară din care influenta Chină nu are cum să lipsească, faptul că Renault se asociază cu Geely Group trebuie să ne dea de gândit despre cum va arăta viitorul și despre cum trebuie să jucăm din punct de vedere politic, diplomatic și economic.
Citește și Premierul Ciucă a ajuns la Uzina Dacia
Oarecum frustrant e că nicio societate cu capital majoritar românesc nu are voie să se asocieze direct cu una chineză, că ne sar în cap comisarii europeni. În schimb, francezii, nemții, ba chiar și ungurii, au liber la asociere. Ăsta ne e locul, nu trebuie nici să ne supărăm, așa cum nu trebuie nici să sărim în sus de bucurie. Qoud licet Jovi, non licet bovi! Pe de altă parte, la ce management cariat de corupție, politicianism și incompetență au unele companii românești de stat, vezi doar Taromul, nici nu putem spera la un tratament egal. Deocamdată un lucru e cert: pe lângă franceză, la Mioveni se va vorbi și chineză. Bonjour, Beijing!
N.red. Nu pot să nu observ că cei de la primăria Mioveni, în frunte cu edilul Ion Georgescu, sunt de vreo câțiva ani cu un pas înaintea francezilor prin parteneriatul solid pe care l-au dezvoltat cu China. Al naibii, domn’ primar, iar a furat startul!
Citește și Uzina Dacia mărește valoarea tichetelor de masă
Sa se bucure si Sindicatul pt. ca in curand va plange.Asta pt. ca,chinezii nu vor lucra cu muncitorii romani ci isi vor aduce muncitorii lor asa cum fac peste tot.
Nu trebuie sa intrebam DE CE?
Cred ca ne dam seama toti…DE CE?
Daca nu ne dam seama …..vom vedea si intelege in viitor…DE CE!
Domnul primar ar face bine sa se gandeasca la un teren liber unde se va infiinta viitorul orasel chinezesc cu muncitorii de la DACIA(GELLY).
Daca nu gaseste….. or sa gaseasca ei de la cei care detin suprafete mai mari.
Daca facem greseala ca sa vindem vom vedea in viitor „Little China” de Mioveni.
Cand a venit Jiang Zemin, atunci erau alte vremuri si alte conditii.Acum totul este pe bani si influenta.