Laszlo Balint (43 de ani) este noul antrenor al celor de la UTA. Brașoveanul a semnat astăzi, în dimineața în care Ilie Poenaru a demisionat de pe banca arădenilor.
„Clubul UTA anunță că, începând de mâine, banca tehnică va fi condusă de Laszlo Balint. Colaborarea cu Laszlo Balint se întinde până la finalul sezonului Ligii I, cu opțiune de prelungire din vară”, se arată în comunicatul emis de club.
Precedentul mandat al lui Balint pe banca arădenilor se încheiase în ianuarie. Atunci, Balint a lăsat-o pe UTA pe locul 10. Acum, o preia de pe 15. Au existat discuții și cu Costel Gâlcă, dar părțile nu au ajuns la aspectele financiare în cadrul negocierilor. Laszlo Balint a transmis în discuțiile cu conducerea că mai are ceva de demonstrat, că simte o datorie față de clubul arădean.
Citește și: CS Mioveni, încă o înfrângere: 0-2 cu FC Hermannstadt
Balint era liber de contract din august, când a fost demis de pe banca celor de la CSU Craiova. El o mai antrenase pe UTA între 2019 și ianuarie 2022. Balint este cel care a readus-o pe UTA pe prima scenă a fotbalului românesc. În precedentul mandat pe banca arădenilor a obținut 36 de victorii, 28 de egaluri și a pierdut de 30 de ori. În vară a preluat-o pe CSU Craiova, dar a rezistat doar 7 meciuri pe banca alb-albaștrilor.
0 Comentarii