Web Analytics
scris joi, 30.04.2015

Poliţişti cu explozie întârziată… Costel Nedelescu a luat nota 5,25 la examenul pentru şefia Poliţiei Piteşti

# Concursul se va repeta pentru că și celălalt candidat, Mihai Dorin, a reușit doar… 6,75 la examen
Apune steaua polițistului a cărui carieră a fost luminată mai totdeauna cu lanterna de chestorul Nelu Stoica. Din acest motiv, al absenței unei minime recunoștințe față de câte servicii (de porțelan, ca să facem o glumă) a adus el șefilor de ieri și de azi ai IPJ Argeș, Costel Nedelescu aproape că a intrat în depresie profesională. Bântuit de întrebări capcană, la concursuri tomnatece cărora trebuie să le facă față acum, la bătrânețe, domn’ Costel trăiește o adevărată dramă. Nimeni nu-i mai recunoaște valoarea cât să-i facă și lui pârtie către un post călduț, cu efort fizic și intelectual cât mai răruț.

Nota pentru promovarea examenului era minim 7

Așa s-a întâmplat și miercurea trecută, când, la concursul pentru postul de șef al poliției municipale Pitești, comisarul șef Nedelescu a pățit mai mare rușinea. A luat doar 5,25 la examen, o notă care l-a transformat într-un Mr Bean al poliției argeșene. Nu se poate ca unul care dădea pe vremuri (o tempora!) ora exactă în IPJ Argeș, să fie picat acum ca ultimul sergent de stradă. Se încolonează nu doar planetele, ci și tir-urile cu țiței de la Celly, de atâta lipsă de respect! Nu-i drept, că și comisarul șef Mihai Dorin (foto), șeful poliției Ștefănești, s-a împiedicat cu mare (dez)onoare, luând un amărât de 6,75 la examen. Cum niciunul dintre cei doi „galactici” luați sub aripă de chestorul Nelu Stoica n-a luat minim 7, concursul se va relua la o dată neprecizată încă. Până atunci, toată lumea își dă coate în poliția argeșeană despre ce a fost și ce a ajuns Costeluș Nedelescu. Bătaia de bâză a lui Nelu Ispir și Petre „Catering” Ionițescu, actualii șefi ai IPJ Argeș și foștii săi colegi de comandă, de odinioară. Și, mai presus de toate, a ingratitudinii chestorului Stoica, cel pe care-l credea protectorul său și care n-a reușit să organizeze un concurs ca la carte. Ca la cartea de bucate, să fim bine înțeleși! Adevărul care ne zburlește părul e că după un asemenea meniu select trebuia să se organizeze concursul pentru șefia Poliției Pitești. Numai că schema de joc din trei mutări, gândită de sforari și devoalată în ediția trecută a ziarului nostru, i-a speriat de moarte pe organizatori, adică pe comandantul IPJ Argeș, Ionel Ispir și pe  adjunctul său, Petre „Catering” Ionițescu.

Al treilea candidat a fost „ajutat” să pice testul psihologic

Și s-a mai petrecut un eveniment demn de Cartea Recordurilor și care trebuie musai menționat. Un al treilea înscris la concurs, e vorba de comisarul șef Adrian Marius Florescu (foto), șeful Secției de Poliție nr. 4 din Pitești, n-a mai intrat în examen pe motiv că n-a trecut testul psihologic. Aspectul e halucinant, la prima vedere, pentru că e greu de crezut și mai ales de acceptat că un ofițer care își dorește postul de comandant al poliției din orașul reședință de județ nu trece examenul care dovedește că e în deplinătatea facultăților mintale. În realitate, asta și pentru că din câte am aflat  Florescu e un băiat capabil, ofițerul a fost lucrat (citește picat) la ordinul lui Nelu. Care Nelu, rămâne să ghiciți sau chiar să aflați, cei mai curioși dintre dvs. A fost exact același mod de operare, după care a fost picat la testul psihologic, în urmă cu vreo șapte, opt ani, și comisarul șef Marian Orjanu. (G.G.)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită