Web Analytics

articol scris miercuri, 21 septembrie 2022

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: O treime dintre consumatori nu vor să se mai împrumute în perioada următoare

bani

Dobânda fixă este văzută de aproximativ 39% dintre români drept cea mai bună soluţie pentru ei, chiar dacă este mai mare decât dobânda variabilă, potrivit unui sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Perioada dificilă prin care trec debitorii ca urmare a situaţiei economice generale şi a creşterii dobânzilor îi face pe români să fie precauţi în a mai contracta un împrumut în perioada următoare.

”Dobânda fixă este văzută de 39% dintre români drept cea mai bună soluţie pentru ei, chiar dacă este mai mare decât dobânda variabilă. Răspunsul a fost dat în cadrul unui sondaj de opinie realizat de comparatorul bancar Finzoom.ro, la solicitarea Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Negocierea cu banca în cadrul CSALB se regăseşte printre primele opţiuni ale consumatorilor care doresc ameliorarea situaţiei lor financiare, după refinanţarea la propria bancă (8%) şi rambursarea în avans (7%)”, arată CSALB.

 Măsurile ce pot genera procese în instanţele de judecată, precum darea în plată, nu reprezintă o variantă dezirabilă decât pentru 1% dintre cei 1.484 respondenţi care au răspuns chestionarului. Acest lucru arată că familiile care se confruntă cu creşterea ratelor doresc să găsească o rezolvare a problemelor financiare care să le permită continuarea contractului, nu pierderea imobilului ipotecat în care locuiesc (în majoritatea cazurilor). Perioada dificilă prin care trec debitorii ca urmare a situaţiei economice generale şi a creşterii dobânzilor îi face pe români să fie precauţi în a mai contracta un împrumut în perioada următoare. Potrivit răspunsurilor date în chestionarul “Relaţia ta cu banca”, prima opţiune pentru 30% dintre respondenţi este să nu se împrumute în perioada următoare. A doua alegere (26%) este să facă un credit de nevoi personale sau să aleagă un card de credit. Aşadar, suma împrumutată să fie mai mică şi mai uşor de achitat. Împrumuturile de la familie sau prieteni reprezintă o variantă pentru 16% dintre consumatori, în timp ce creditul pentru achiziţia unei locuinţe este dorit de doar 7% dintre români în acest moment.

Citește și: Vladimir Putin a anunţat mobilizarea parţială în Rusia

Analizând categoria celor care au împrumuturi (37% dintre respondenţi nu au împrumuturi), mai mult de jumătate dintre ei (55%) sunt îndatoraţi mai puţin de un sfert din nivelul veniturilor. O treime au gradul de îndatorare între 25 şi 50% din venituri, fiind într-o zonă sensibilă din punctul de vedere al modului în care poate evolua capacitatea de achitare a împrumuturilor. O situaţie îngrijorătoare şi un semnal de alarmă pentru instituţiile de credit reprezintă 13% dintre cei împrumutaţi, care afirmă că gradul lor de îndatorare depăşeşte jumătate din veniturile familiei.

La întrebarea “Care sunt cele mai mari temeri privind situaţia viitoare şi care ar putea genera dificultăţi financiare?” (întrebare cu răspunsuri multiple) , cei mai mulţi consideră pierderea locului de muncă (60%) drept cea mai mare ameninţare pentru situaţia lor financiară. Schimbarea situaţiei economice generale din cauza inflaţiei, războiului sau pandemiei reprezintă un motiv de îngrijorare pentru 51% dintre respondenţi.

„Sperăm că aceste rezultate ale chestionarului vor fi utile băncilor în încercarea acestora de a înţelege mai bine dificultăţile şi aşteptările pe care le au consumatorii de servicii financiare. Vedem că oamenii aşteaptă oferte bune, fie pentru dobânzi fixe, fie pentru refinanţarea împrumuturilor care au devenit costisitoare prin creşterea dobânzilor, dar vor şi o rezolvare prin intermediul CSALB a problemelor cu care se confruntă. Totodată, piaţa creditelor noi a suferit deja o contracţie, acest lucru punând o presiune şi mai mare pe nivelul de intermediere financiară care în România este extrem de scăzut, sub 27%, cel mai mic din UE. Orice strategie vor adopta băncile, inclusiv pentru a încerca să reducă dezintermedierea financiară, trebuie să dea încredere clienţilor că aceştia se pot baza pe instituţia financiară mai ales în momentele dificile, cum sunt cele prin care trecem”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB. Creşterea dobânzilor se situează abia pe al 5-lea loc ca motiv de îngrijorare (36%), după apariţia unor probleme medicale (47%) şi scăderea salariului (45%). Temerile de mai sus, odată ce devin realitate, reprezintă motive întemeiate şi obiective pentru formularea unei posibile cereri de negociere cu banca prin intermediul CSALB.

„Chestionarul evidenţiază, printre altele, un aspect important: povara creditelor nu este nici pe departe cea mai mare în bugetul unei familii, fiind depăşită de scumpirea alimentelor (55%) şi a utilităţilor (54%). Abia pe locul trei (34%) este impactul ratelor asupra bugetului. Pentru a face faţă tuturor provocărilor acestor vremuri, fiecare dintre noi trebuie să analizeze bugetul familiei şi să ia măsuri pentru reducerea propriilor cheltuieli: prin reducerea consumului, eliminarea risipei şi prin renegocierea tuturor contractelor cu furnizorii de utilităţi, precum şi a contractelor bancare (negociere care se poate face direct cu banca, sau gratuit prin intermediul unui conciliator de la CSALB). Acum se pot compara online preţurile la energie, gaze, alimente, combustibili, cât şi produsele şi serviciile de la toate băncile, iar consumatorii pot alege în cunoştinţă de cauză”, spune Irina Chiţu, analist financiar şi director comparator bancar Finzoom.ro.

Citește și: Greva continuă la Mărăcineni. ”Conducerea fabricii a spus că adaugă doi-trei lei la tichetele de masă. Apă de ploaie!”

Sondajul de opinie “Relaţia ta cu banca” a fost realizat în lunile august-septembrie 2022, iar chestionarul a fost completat de 1.484 de respondenţi, majoritatea între 25 şi 55 de ani (70%), salariaţi (62%) şi cu venituri lunare între 2.500 - 5.000 de lei (39%).

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă. Mai multe informaţii despre activitatea Centrului puteţi obţine şi la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă

Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!

Pompieri cu furtunul de apa

Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări

În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Cine a aplaudat anularea alegerilor nu poate da lecţii de democraţie românilor!”

Vineri, 6 noiembrie, la reuniunea Curților Constituționale francofone, domnul Nicușor Dan a declarat că „nu mai suntem în situația în […] Citește!

Argeș. Tânăr prins cu 11 km/oră pe DN 73, în Dragoslavele. Plus alte nereguli

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutieri Câmpulung au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna […] Citește!

Bărbat lovit mortal de tren în Galați. Traficul feroviar, oprit

În dimineața zilei de joi, 12 noiembrie 2026, un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren între […] Citește!

Premieră la Spitalul Municipal Curtea de Argeş: trei medici specialişti în echipa ATI

Pentru prima dată în istoria Spitalului Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș, echipa de Anestezie și Terapie Intensivă […] Citește!

Deputatul Dorin Popa acordă atenţie dezvoltării relaţiilor României cu parteneri internaţionali importanţi

...Astfel, parlamentarul argeșean a răspuns invitației la două evenimente diplomatice importante organizate la București, dedicate celebrării unor momente de referință […] Citește!

Probleme cu finanţele la Muşăteşti şi cu organizarea la Arefu! Plăţi nelegale la salarii şi carburant gestionat de buldoexcavatorist

Două misiuni de audit de conformitate au efectuat recent cei de la Curtea de Conturi în comunele argeșene Mușătești și […] Citește!

Mioveni. Lucrările pe strada Dealul Viilor – în plină desfăşurare

Lucrările de modernizare a străzii Dealul Viilor din orașul Mioveni sunt în plină desfășurare. Prezent zilele trecute pe teren, primarul […] Citește!

148 de orașe ar putea deveni comune, inclusiv stațiuni de la munte și mare

Sinaia, Predeal, Bușteni, Eforie sau Băile Herculane s-ar putea transforma din orașe în comune, dacă va fi aplicat un prag […] Citește!

Modernizarea şi amenajarea bazei sportive din Bascov, un alt obiectiv în atenţia administraţiei locale

Din nou despre lucrările din comuna Bascov, deloc puține, și pe care primarul Gheorghe Stancu le monitorizează personal, la fața […] Citește!

Update-Pitești. Ce spune Poliția despre femeia căzută de la etaj

IPJ Argeș face precizări privind femeia care, joi, 12 noiembrie, a murit după ce a căzut de la etajul unui […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!