Web Analytics
scris duminică, 18.09.2022

Argeș. Șapte bărbați amendați pentru transport ilegal de lemne


În perioada 16-18 septembrie a.c., polițiștii argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și au depistat șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, în timp ce transportau material lemnos cu autoutilitarele sau atelaje hipo, fără documente legale de proveniență sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.

Argeș. Șapte bărbați amendați pentru transport ilegal de lemne

Citește și: Inspecţii după bătaia din Polonia a elevelor de la Liceul Tehnologic „Dinu Brătianu” Ştefăneşti

Cu sprijinul specialiștilor silvici, s-a stabilit că în  mijloacele de transport se afla cantitatea totală de aproximativ 6 mc de material lemnos.

Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010 și a fost întocmit un dosar penal, conform art. 107 și 109 din Codul Silvic.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocoalelor silvice competente.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Unde s-a intamplat asta? Au picat in plasa niste amarati. Pe hotii de lemne profesionisti nu-i deranjeaza nimeni…

    Răspuns
    • Are dreptate doamna. Autoritățile să verifice pe cei care transporta material lemnos cu camioanele; vor constata că este transportat mult mai mult decat este in acte, să fie cantarit camionul.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...