Web Analytics
scris sâmbătă, 17.09.2022

PNL Argeș: “Avem gaze pentru iarnă” 

PNL Argeș transmite că Ministrul Energiei a anunțat că România a ajuns la un nivel de peste 79% a stocului de gaze în depozite şi estimează că până la sfârşitul acestei săptămâni va depăşi pragul de 80%, aprobat de Comisia Europeană. 

PNL Argeș: “Avem gaze pentru iarnă” 

Întreaga Uniune Europeană se află într-o criză energetică, din cauza șantajului rusesc, dar România va trece cu bine peste această iarnă.

Citește și: Tânăr mort la Căldăraru după ce a intrat cu mașina într-un copac

“Iar pentru românii care au centrale individuale pe gaz, vestea bună este că, prin Ordonanța pe energie, adoptată de Guvern, a fost eliminat plafonul de consum, iar prețul va fi același ca anul trecut, de 31 de bani pe kilowatt. 

Plafonarea și compensarea prețurilor la energie, adoptate la 1 septembrie de Guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă, au prelungit măsurile de protecție pentru clienții finali până la 31 august 2023, iar eliminarea plafonului de consum la gaze îi protejează pe toți consumatorii casnici.”, se arată într-un comunicat de presă al liberalilor. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *