– Stai! Cine ești?
Tace și trece. Ca umbra bătrânului Hamlet la miezul nopții. În moțul turnului de veghe. Dar mă proțăpesc în fața umbrei.
– Nu poți să treci decât peste mine!
Negură, burniță, cucuvele, lilieci… Nu am obiceiul să cutreier noaptea prin cimitire, prin hrube, pe ruine, cu strigoi, cu vampiri, cu stafii! Dar profesia mă obligă.
– Vii cu el în dinți, mi-a dat ordin șeful. Căruia îi bătuse în urechi zvonul că umblă noaptea prin cimitir o fantomă neidentificată. Și vrea să pună știrea confirmată pe prima pagină a ziarului. Cu un reportaj senzațional. Și m-a ales tocmai pe mine…
Îmi tremură genunchii, dar înlemnesc de uimire.
– Excelență! Măria Ta erai?
Prea multe întâmplări ciudate în țara asta. Un fost premier arestat și încarcerat, fratele președintelui și cumnatul șefului de guvern de azi, miniștri, parlamentari, demnitari, mari directori, primari în cătușe…
– Ține-ți gura, îmi poruncește fantoma.
– Ce căutați domnule ministru noaptea în cimitir?
Da, chiar el era, ultimul intrat în guvernul actual și cel mai important dintre ei. Dacă nu cumva o fi un strigoi care i-a împrumutat sau i-a furat chipul. Mă întreb peste ce aș putea să dau dacă i-aș smulge masca. Deocamdată, am în față un bărbat tânăr, viguros, cu fața distinsă, nepătată, cu buze senzuale – dacă ar fi să folosesc expresia dintr-un manual școlar de istorie, cu referire la regele Decebal.
– Domnule ministru, strigoi, vampir, oricine ați fi, nu scăpați de mine fără un interviu.
– Nu dau interviuri noaptea în cimitir…
Își trage pălăria pe ochi și se topește în ceață. Eu, tiptil pe urmele lui…
Un cavou cu sicrie putrede. Îl așteaptă alte umbre. Își fac temenele. Se îmbrățișează. Se sărută. Ce scenă ce spectacol, le scârțâie oasele și le trosnesc încheieturile și vertebrele gâtului. Discută în șoaptă. Și ce n-aș da să știu cum pun ei țara la cale, dar n-am să aflu niciodată…
Târziu după miezul nopții, umbra se desprinde cu o sacoșă de plastic umplută cât un sac de Moș Crăciun. Ce o fi acolo? Colaci? Prescuri? Cozonaci? Gogoși? Ouă roșii? Iconițe? Cruciulițe, tămâie și lumânări? Cadouri pentru copii? Dinamită, grenade, mine?
Îi ies înainte. Mă înțepenesc în picioare ca statuia soldatului de la Mărășești. Ca să-i dau semnalul că pe aici nu se trece.
Dar nu mă ia în considerare. Habar nu are ce înseamnă un ziarist în misiune. Dar nici cu el nu e de glumit. Știam de mult că „o stafie umblă prin Europa”, că între timp a suferit o mutație esențială. Adică a fost întoarsă exact pe dos. Alt destin, altă destinație. Și mai știam că în ultimul timp a cuibărit și a făcut pui în România. Poate că pe unul dintre ei îl aveam în față…
– Cine ești?
– Nimeni…
– Nimeni… Asta îmi convine! Este senzațional! Și ce cauți noaptea în cimitir?
– Mă caut pe mine.
– Fantastic. Domnul nimeni caută acolo pe domnul nimeni. Altceva?
– Nu pot să mai stau. Au cântat cocoșii a treia oară. Trebuie să ajung acasă până se face ziuă, lumina soarelui în postura asta, ar fi catastrofală.
– Și ce faci acasă?
– O baie, mă rad, mă schimb, trebuie să fiu la prima oră, la Guvern!
– Cum? Bântuie fantomele și prin Palatul Victoria?
– Domnule, eu fac parte chiar din executiv. Ministrul cel mai prețuit de premier. Lucrez la un cod foarte important. Trebuie să intre în dezbatere parlamentară…
– Dumneavoastră sun-teți acolo? O fantomă?
– Acolo în carne și oase.
– Și în cimitir?
– Asta e altceva…
– O dedublare? Paranoia? Ieșiți noaptea din trup ca să umblați în vis? Somnambul?…
– Lucrurile nu sunt atât de clare.
– Mai mult? Faceți parte din lumea subterană? A formelor fără trup? Pe pământ numai ziua cu trup de împrumut? Trimis în misiune?
– Prea multe întrebări pentru un interviu inutil…
– Domnule nimeni, domnule nimic, aș vrea să mai aflu: Fantomele astea, strigoii, vampirii, stafiile, sunt și ele, și ei corupte și corupți? Ne fură? Storc sângele din noi? Ni-l sug?
– Habar n-am… Eu nu pot să vă spun decât despre mine. Nu am de ce să fiu acuzat. Nu sunt vinovat de nimic.
– Așa susțin toți câți sunt cercetați. Dar există documente și în dosarul dumneavoastră.
– Inventate. Bazate pe un simplu denunț. Eu nu fac altceva decât să muncesc în brânci pentru fericirea poporului.
– Niciun ministru nu a făcut altceva. Plesnește țara de atâta fericire.
– Gata, zice fantoma, am terminat.
– Ba nu! Ce e cu milioanele alea în lei, în euro și alte valute în sacoșa de la întâlnirile din cimitir cu persoane dubioase? Fantomă sau nu, tot vă așteaptă o pereche de cătușe… Dar dacă ați scăpa, cum au mai scăpat și alții, ce veți face? Vă veți petrece timpul în căință și în rugăciuni? Vă retrageți la o mănăstire? Pustnic în deșert? Sau vă faceți rost de o valiză blindată, cu cifru în încuietoare, ca să vă luați viața de la început?
SFÂRȘIT
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii