În noaptea alegerilor locale din septembrie 2020, Nicolae Zaharia a fost printre primii care au sunat-o pe Elena Lasconi să o felicite pentru obținerea victoriei. Iar după doar câteva zile, Lasconi declara că nu are ce discuta cu liberalii, excepție făcând Zaharia, fostul ei contracandidat în alegeri. ”Love” a durat doar câteva luni, iar după despărțirea în fapt, produsă încă din 2021, în 2022 a fost formulată cererea de ”divorț”.
Alegerea lui Zaharia în funcția de viceprimar a dus la crearea unei premiere pentru ultimele trei decenii în Câmpulung. S-a format o echipă de conducere alcătuită din oameni fără trecut în administrația locală. S-a făcut istorie, după cum îi place lui Lasconi să spună! Anterior, fie primarul, fie viceprimarul, fie ambii aveau în spate măcar un mandat de consilier local. Mai mult, s-a constituit și cea mai tânără echipă din istoria recentă, cu un primar de 48 de ani și un viceprimar de 42. Doar că premisele unei modernizări și deschideri în administrație au rămas în urmă pe măsură ce s-a înaintat în derularea mandatelor.
Total diferiți ca mod de manifestare, Lasconi și Zaharia au ilustrat un tablou de complementaritate în primele luni ale unei colaborări întreținută și în baza unei alianțe la nivel politic între USR și PNL. Marcarea trecerii a cinci sute de ani de la ”Scrisoarea boierului Neacșu” a oferit impresia unei bune colaborări între cei doi. Iar Zaharia a primit și atribuții importante de la primar, ocupându-se de ADP, piețe, școli și Edilul CGA. Mai ales că Lasconi era ocupată cu schimbarea organigramei și demiterea pe facebook a unor șefi de instituții. Doar că, treptat, a început să pălească evidențierea viceprimarului în calitatea sa de coordonator a ADP-ului, primărița preluând frâiele, în condițiile în care ”love” a început să fie transferată de la Zaharia la șeful serviciului ADP. Au fost câteva discuții și situația încă era controlabilă în sensul mascării realității.
Citește și Lasconi a negociat ea însăşi cu artiştii chemaţi la Zilele Câmpulungului
„Nu te descurci, dacă nu intervin eu!”
Primul semn al ”divorțului” a fost dat la nivel politic. Anularea Zilelor Municipiului din 2021 a provocat reacția liberalilor care au spus că sunt îngrijorați de ceea ce s-a întâmplat. Atunci au dat de înțeles că sunt probleme în relația cu USR și, implicit, cu Lasconi, precizând faptul că nu-și doresc ruperea alianței. Primărița nu a înghițit prea bine reproșurile mascate și a început să îl izoleze pe viceprimar în instituție. Și a avut ocazia să se enerveze din nou atunci când liberalii, în frunte cu Nicolae Zaharia, și-au permis să vorbească despre bugetul pe anul 2022. A fost un semn clar că taberele s-au distanțat una de alta. Mai ales că venirea Alinei Gorghiu la Câmpulung s-a lăsat cu alte motive de nemulțumire din partea Elenei Lasconi, care a acuzat faptul că i se fură meritele în privința eforturilor de deblocare a investiției constând în realizarea unei hale noi la piața centrală. Și de această dată fățărnicia a însoțit ideea că nimeni nu vrea ruperea alianței, acest refren fiind în top și la acest moment.
O avarie dintre numeroasele avarii la rețeaua de apă a umplut paharul viceprimarului, neobișnuit cu spălarea rufelor în public după vânturarea acestora pline de murdărie. ”Dacă nu mă implic eu, nu sunteți în stare să faceți nimic!”, a fost reproșul Elenei Lasconi. Și a urmat o altă discuție în spatele ușilor închise, însă rezultatul a fost afectat puternic de scandalul privitor la întreruperea lucrărilor la Bulevardul ”Pardon”. Lasconi a trecut rapid de la fostul primar Liviu Țâroiu la prefectul Radu Perianu, învinuind PNL-ul de situația creată. Iar prezența lui Nicolae Zaharia alături de prefect la o conferință de presă a umplut paharul.
Citește și Grupa dezertorilor din timpul stăpânirii lui Lasconi
Mitocănie în loc de ”love”
Zaharia a fost acuzat că minte și că nu face nimic ca viceprimar. A fost arătat ca fiind într-un permanent concediu, provocând și reacția copilărească a lui Zaharia de trecere de la costum la casual în expunerile de pe teren. Nu a avut mult timp să-și tocească blugii prin cartiere, fiindcă Lasconi i-a retras atribuțiile și l-a însărcinat doar cu supravegherea activității la muzeu și bibliotecă. Cu eterna mențiune că alianța nu e ruptă, doar se transformă!
Revenit din concediu legal, nu cel indicat de Lasconi, Zaharia și-a dat demisia, invocând nu fricțiunile în relație, ci încălcarea protocolului USR-PNL prin retragerea atribuțiilor conferite la început de mandat. Primărița a avut reacție. Nu una scontată, de genul ”hai să vă spun eu cum folosea Zaharia cheile de la casa de oaspeți”, ci una de victimizare. Adică Zaharia s-a dat cu partidul, nu a vrut să continue lucrul cu primărița spre binele Câmpulungului. Și se știe că liberalii vor răul municipiului, după cum a tot sugerat Lasconi.
Momentul anunțării demisiei viceprimarului a fost cel în care au răbufnit public reacțiile. Lasconi l-a făcut mitocan pe Zaharia, vicele a replicat, surprinzător, în același mod. Deodamdată doar Lasconi a precizat că regretă incidentul!
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii