Web Analytics
scris sâmbătă, 03.09.2022

Serena Williams s-a retras din tenis. Ultimul meci din carieră s-a încheiat cu o înfrângere

Serena Williams (40 de ani) a jucat ultimul meci din carieră. Legendara jucătoare de tenis a pierdut cu Aija Tomljanovic (29 de ani, 46 WTA), scor 5-7, 7-6, 1-6, în turul 3 la US Open. Așa cum a anunțat înaintea startului competiției, US Open a fost ultimul turneu din cariera Serenei Williams. După victorii în primele două tururi, jucătoarea din SUA nu i-a putut face față lui Tomljanovic și a pierdut, acesta fiind ultimul ei meci.

Serena Williams s-a retras din tenis. Ultimul meci din carieră s-a încheiat cu o înfrângere

Citește și: Un judoka român, campion european la nevăzători


După încheierea meciului, Serena Williams și-a anunțat retragerea: „Vă mulțumesc, ați fost extraordinari. Am încercat totul. Îți mulțumesc, tată! Știu că te-ai uitat la meci. Am atât de multe emoții. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine atâția ani. Le mulțumesc părinților mei care au luptat pentru mine, pentru surorile mele. Sunt lacrimi de bucurie, cred. Nu aș fi Serena dacă nu ar exista Venus, îți mulțumesc din suflet! Cu siguranță ești motivul pentru care exist. A fost o călătorie frumoasă, un drum plăcut. A fost o călătorie extraordinară, sunt atât de recunoscătoare pentru că m-ați adus aici, în acest punct”, a declarat Serena Williams, potrivit Eurosport.
Serena Williams este una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din istorie. Americanca are 73 de titluri la simplu în carieră și 23 de titluri la dublu. S-a retras având în palmare 23 de titluri de Grand Slam, cu unul mai puțin decât jucătoarea-record din tenis, Margaret Court (24).

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...