Web Analytics
scris luni, 29.08.2022

Argeș. A bătut un bărbat în locuința fostei concubine

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirera infracțiunilor de violarea sediului profesional și loviri sau alte violențe, și au reținut un bărbat de 46 de ani, din Moșoaia.

Citește și: Manelistul Dani Mocanu, amendat cu 20.000 de euro

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 23 august a.c., cel în cauză ar fi pătruns fără drept în apartamentul unde își are domiciliul fosta concubină și, totodată, sediul o societate comercială, unde ar fi lovit un bărbat de 50 de ani.

Reamintim că, după administrarea probatoriului, în ziua de 24 august, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 25 august a.c., față de acesta a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Asta da,stire.Exact pe masura „talentului si experientei”.BRAVOS,NATIE…halal sa-ti fie.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...