Web Analytics

articol scris sâmbătă, 27 august 2022

Dobrin evocat de scriitorul și istoricul Sevastian Tudor

"Dobrin a fost un geniu. El a devenit, pe parcurs, dar s-a născut ca un om însemnat, un lider, un talent. A aparținut nu numai Piteștiului și Argeșului, ci întregii Românii, fiind considerat un bun național (în timpul negocierilor pentru a fi transferat la Real Madrid).

Dobrin a aparținut în primul rând suporterilor care l-au susținut și l-au socotit un idol, un zeu al fotbalului lor, al bucuriei de a-l vedea jucând.

Dobrin a fost un adevărat conducător de oaste al Provinciei împotriva Capitalei, prilej cu care și-a creat opozanți în rândul fotbaliștilor de la Dinamo și Steaua.

A fost campion al României cu FC Argeș, de 2 ori și a câștigat de 4 ori, titlul de cel mai bun fotbalist al anului.

S-a ridicat deasupra tuturor, ieșind în evidență de nenumărate ori, dar mai ales la 14 decembrie 1972, la Madrid, când a evoluat într-o Selecționată a lumii alături de marele Eusebio, Gento, Amancio, Bene etc., atunci când spectatorii madrileni l-au ovaționat minute în șir cu celebrul: OLE, OLE, OLE!

Un fenomen, un idol, un geniu, marele și inegalabilul Gicu Dobrin, a fost și nu mă feresc să spun, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

Să fim mândri că Dobrin s-a născut aici, la Pitești, s-a antrenat pe ”Maracana” Piteștiului, de pe malul nisipos al Argeșului, alături de copii din cartier.

Dobrin a fost un adevărat patriot. A refuzat să rămână la Real Madrid alegând Piteștiul, familia, prietenii, oamenii simpli și suporterii de aici. ”Nu puteam să le fac asta piteștenilor mei” a spus el mai târziu.

Dobrin a jucat 409 meciuri în Divizia Națională, a marcat 111 goluri, a jucat de 47 de ori în reprezentativa României, pentru care a marcat 6 goluri. A antrenat FC Argeș, conducând-o în 138 de meciuri.

Într-un sondaj publicat de ”Sport News”, în anul 2015, Dobrin este Fotbalistul Român al Tuturor Timpurilor, urmat de Hagi, Balaci, Petschowschi, Baratki, Boloni, Duckadam, Gică Popescu, Belodedici, Mutu, Chivu.

Iar ” L’Équipe” din Paris, la 6 iunie 2016 publica un articol despre Dobrin, fiind caracterizat ”Un Tehnician Fără Pereche, Prima Vedetă a Fotbalului Românesc. A debutat în prima divizie la 14 ani și 10 luni. În 1972 a fost la un pas să ajungă la Real Madrid”.

Și recent, la 4 mai 2021, ”Calciomercato” din Italia îl considera pe Dobrin drept ”Cel Mai Bun Fotbalist Român Din Toate Timpurile”. Hagi a fost un fenomen dar avea un singur picior. Dobrin era Magician cu ambele picioare”.

Să cinstim memoria marelui nostru jucător Nicolae Dobrin și să ne bucurăm că s-a născut la Pitești și să ne bucurăm că face parte din galeria marilor fotbaliști ai lumii de origine latină, remarcat mai ales, prin intuiție și tehnică, alături de Eusebio, Riverra, Platini, Raul, Zico, Romario, R.Kopa, Del Pierro, Betega, Zidane sau Ronaldo și Messi.

Să-i mulțumim lui Dobrin că a existat căci fără el am fi fost mult mai săraci. Să le mulțumim și băieților de la FC Argeș care au fost alături de el și spectatorilor care i-au fost aproape și la bine și la rău.

Acea stea care a venit pe Pământ, la Pitești, acum 75 de ani, nu s-a stins, n-a apus ci s-a ridicat la Cer, de unde veghează și luminează calea fotbalului argeșean. Să nu-l uităm pe magicianul Nicolae Dobrin și să vărsăm o lacrimă pentru el", a scris istoricul și scriitorul Sevastian Tudor, ieri, pe site-ul oficial al clubului FC Argeș, cu ocazia comemorării marelui Dobrin.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete