Sunt multe, foarte multe necunoscute în privința crimei de ieri, cu cinci victime, de la Bascov, care a șocat întreaga țară. De ce sunt multe necunoscute? Păi, în primul rând, fiindcă autorul celor cinci omoruri este – așa cum vă relatam – un bolnav psihic, iar în mintea unor astfel de oameni este de multe ori greu de pătruns. Dacă nu imposibil.
Citește și: Prim-procurorul Palaghia: ”În masacrul de la Bascov nu a fost vorba despre înjunghieri”
Este și motivul pentru care am cerut opinia unui specialist. Iar d-na dr. Victoria Irimia, reputat medic psihiatru din Pitești, ne-a vorbit astăzi despre acest bolnav, care suferă de schizofrenie paranoidă și care, din 2014, ”a fost foarte bine îngrijit de medicul curant (Eugen Smeureanu n.n.) și de familie. Cu medicație de ultimă generație. Prin urmare, și pentru noi – a spus doamna doctor – este inexplicabil gestul său halucinant. Era greu de prevăzut ca un astfel de om, slab, pașnic, fricos, puțin sociabil, să ajungă la o astfel de tragedie. Și nimeni din familie nu a spus nimic, mai ales că tatăl lui s-a prezentat în urmă cu o lună la cabinetul psihiatric.”
Am întrebat-o pe doamna doctor cum poate explica, totuși, un asemenea act violent (lovituri cu corpuri dure, pietre, ciocan), soldat cu cinci morți. De la ce poate izbucni?
”Din nimic. Un astfel de om poate să acționeze în diverse feluri. Aici lucrurile sunt atât de greu de tranșat… Toată această boală merge cu ambivalență, cu inversiune afectivă față de persoanele apropiate; și cu afecțiune față de persoane din afara familiei… E foarte greu de spus” – a comentat dr. Victoria Irimia.
0 Comentarii