Web Analytics
scris miercuri, 04.02.2015

Cazul reabilitării drumului din Băiculeşti a ajuns şi în atenţia Administraţiei Prezidenţiale

În urmă cu doi ani, Simona Niculescu, o persoană cu cetățenie franceză stabilită în județul nostru, în Băiculești, sat Valea Brazilor a dat în judecată Primăria Băiculești pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile, și anume acelea de a asigura un drum practicabil. Simona Niculescu a marcat o premieră pentru România, fiind primul cetățean care a obținut câștig de cauză în instanță și a obligat o administrație locală, în speță cea din Băiculești, să reabiliteze un drum comunal.
Cum măsurile din partea autorităților din Băiculești au întârziat să apară, Simona a apelat la toate instituțiile statului pentru a i se face dreptate, deși avea o hotărâre judecătorească de partea ei. Astfel, cazul reabilitării drumului din Băiculești a ajuns și în atenția Administrației Prezidențiale, precum și a Ambasadei Franței în România. După ce i-a transmis președintelui României, Klaus Iohannis o scrisoare deschisă intitulată „Eu sunt singurul Charlie!”, cu referință la solidaritatea președintelui față de redacția franceză care a căzut victimă atentatului din Franța, Simona Niculescu i-a adus la cunoștință acestuia problema sa.
„Am obținut și eu cum am putut o hotărâre irevocabilă a instanțelor românești să mi se asigure ceea ce era de altminteri garantat prin Constituție și prin câteva din legile țării. Și anume să pot circula dinspre și înspre domiciliul meu, fie că ninge, fie că plouă. O să râdeți, dar este prima hotărâre în acest sens din țară. Se făcea deci în noiembrie 2013 că un consiliu local era obligat să-mi reabiliteze drumul. Pitecantropii din primărie nici nu s-au sinchisit de această hotărâre a instanței, puțin le-a păsat că erau obligați să execute de bunăvoie ce scrisese amărâta aia de judecătoare acolo. Au decis că nu vor face nimic și gata”, se arată în scrisoarea deschisă către președintele țării.
După scurt timp a sosit și răspunsul Administrației Prezidențiale care prin consilierul de stat Gabriel-Cristian Piscociu i-a precizat că „în vederea analizării problemelor semnalate, petiția dumneavoastră a fost trimisă, conform competențelor legale, Consiliului Local al comunei Băiculești, Argeș și Parchetului de pe lânga Tribunalul Argeş”, urmând ca instituțiile sesizate să comunice Administrației Prezidențiale soluția adoptată.
Mai mult, pe lângă faptul că Primăria și Consiliul Local Băiculești au ajuns și în atenția Parchetului Tribunalului Argeș, Simona în calitate și de cetățean francez a transmis o plângere în care a explicat problema sa și Ambasadei Franței în România.
Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită