Web Analytics
scris vineri, 29.07.2022

Ministrul Agriculturii: „O să avem pâine anul acesta, pentru că avem producţia sub cheie”

Recoltatul grâului s-a încheiat în România. Întreaga producţie este înmagazinată, iar ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, dă asigurări că vom avea cantitatea necesară pentru consum, dar şi disponibilităţi pentru export, după cum a declarat pentru AGERPRES .
„Cu siguranţă o să avem pâine anul acesta, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere”, a susţinut ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii: „O să avem pâine anul acesta, pentru că avem producţia sub cheie”

Citește și: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: România nu a ratat prima cerere de plată pentru 2,56 mld de euro din PNRR


Cu toate acestea, nu a dorit să anunţe care este producţia de grâu obţinută în acest an. „Producţia este mai mică decât anul trecut, dar nu aş da cifre, pentru că nu doresc ca prin comunicările mele să influenţez într-un fel sau altul piaţa, ştiind că preţul acum fluctuează. Sunt aceste situaţii speciale în Ucraina şi bazinul Mării Negre este acum sub o presiune a posibilităţii de comercializare. Din acest punct de vedere mă abţin să precizez care este producţia, dar categoric voi anunţa (…) prin informarea publică în aşa fel încât ţara să ştie pe ce se bizuie”, a transmis Petre Daea.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...