Web Analytics
scris joi, 30.06.2022

Parlamentul a adoptat Legea de înfiinţare a Muzeului Naţional al Revoluţiei

A fost adoptată legea prin care este înfiinţat Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989. Iniţiativa legislativă a fost semnată de un număr record de parlamentari (peste 300) şi a primit în plenul Camerei Deputaţilor 275 de voturi „pentru”.

Parlamentul a adoptat Legea de înfiinţare a Muzeului Naţional al Revoluţiei

Ideea înfiinţării unui muzeu pe tema Revoluţiei anticomuniste aparţine mai multor parlamentari de Timiş din legislatura 2012 – 2016 care, în 2013, au transmis Ministerului Finanţelor o solicitare de alocare a sumei de 3 milioane de euro pentru acoperirea costurilor aferente unei astfel de investiţii, anunţă Ministerul Culturii. În acelaşi an, la propunerea Ministerului Finanţelor, Ministerul Culturii a dat curs solicitării de finanţare, integrând obiectivul de investiţii – care era, la data respectivă, doar o ipoteză, în lipsa unei clădiri care să aibă rolul de sediu, precum şi în lipsa instituţiei propriu-zise – în portofoliul Unităţii de Management a Proiectului, relatează News.ro.

Citește și: Simona Bucura Oprescu: „Procedurile privind achizițiile publice se simplifică”

Din 2013, echipa MC şi-a asumat proiectul ca fiind unul „cheie” şi care trebuie dus la bun sfârşit în pofida oricăror neajunsuri, sensibilităţilor încă existente în societate faţă de un astfel de demers, fluctuaţiilor politice şi inerentelor opinii contrare. Proiectarea clădirii muzeului este în curs, necesarul financiar asigurat pentru investiţie a crescut de la 3 milioane de euro în 2013, la peste 20 milioane de euro graţie Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei parafat la 9 iunie 2022, iar în curând se va constitui o echipă de specialişti care va forma, de facto, corpusul profesional al muzeului.

Instituţia muzeală va fi amenajată la Timişoara, în clădirea istorică a fostei Comenduiri a Garnizoanei Militare ce va fi restaurată, modernizată şi dotată în acest scop, va prezenta evenimentele aşa cum acestea au avut loc pe tot cuprinsul ţării şi va funcţiona sub autoritatea Ministerului Culturii. Imobilul a fost identificat cu ajutorul Primăria Municipiului Timişoara, în anul 2015, şi a fost ulterior transferat de la Ministerul Apărării Naţionale, în administrarea Ministerului Culturii, prin efectul HG nr. 281/mai 2019. Potrivit Ministerului Culturii, „Unitatea de Management a Proiectului a atribuit contractul de elaborare a proiectării la toate fazele pentru viitorul muzeu la finele anului 2021, actualmente fiind în curs de avizare faza Plan Urbanistic Zonal.

Citește și: Prefectul, despre Bulevardul ”Pardon”: ”Supărările câmpulungenilor sunt întemeiate, ale primăriței, nu!”

Precizăm că Unitatea de Management a Proiectului reprezintă entitatea din cadrul Ministerul Culturii abilitată să implementeze întregul proiect de realizare a Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 în virtutea atribuţiilor ce îi revin prin Proiectele F/P 1572 (2006) privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România şi LD 2097(2021) privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală”.

Foto: descriptiv

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...