Web Analytics

articol scris joi, 11 septembrie 2014

Comandantul Răduţă l-a prins pe autorul jafului de la BRD Trivale, dar laudele le-a primit adjunctul său, Iulică Olteanu

După un an şi şapte luni de investigaţii, Constantin Răduță – comandantul Poliției Pitești, a reușit săptămâna trecută, împreună cu mai mulți ofițeri judiciariști, să îl prindă pe bărbatul care în 2013 a comis un jaf armat la agenţia BRD Trivale din Piteşti. Toate bune, frumoase și de toată lauda, numai că mai-marii Poliției județene, alde Ispir, Ionițescu și Gherghe, i-au adresat felicitările, chiar pe un ton cam slugarnic, lui… Iulică Olteanu, adjunctul lui Răduță, care nu a avut nici cea mai mică implicare în soluționarea cazului. Cum a fost posibilă o așa nedreptate? Simplu. Pe relații și nepotisme. Olteanu este finul și pila chestorului Ion Stoica. Iar jocurile se fac pentru ca din această toamnă, când Răduță va ieși la pensie, locul său să fie luat tocmai de Olteanu. Iar laudele nemeritate la adresa sa au rolul de a-i netezi drumul către șefia Poliției Pitești. Asta deși CV-ul lui Iulică Olteanu nu este tocmai onorant, cea mai mare „bubă” din cariera sa fiind comisă acum câțiva ani când era șeful Poliției Costești și a avut reacție mult prea întârziată (de vină fiind și o mahmureală teribilă după un chef cu nașul Stoica) atunci când mama lui Florea Costache a fost violată, sesizându-se abia după câteva zile să înceapă cercetările. Mai mult, respectivul viol nici nu a fost trecut pe nota de evenimente a Poliției. Din cauza acelui caz, Olteanu și-a dat demisia ca să nu fie dat afară. Acum, Iulică Olteanu iese din nou la suprafață cu ambiții de mărire. Prietenii sus-puși știu de ce…
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!

Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat

Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!

România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!

Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”

Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!

Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată

Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!

Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev

Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Doliu la Școala Gimnazială „Marin Preda”, din Pitești. Un elev de clasa a IV-a a murit

Școala Gimnazială Nr. 10 „Marin Preda” din Pitești este în doliu după decesul elevului din clasa a IV-a D, Yanis […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete