Web Analytics
scris joi, 23.06.2022

Jandarmii argeșeni, prezenți la evenimentele cultural-artistice și sportive din acest weekend

Începând de vineri, 24 iunie a.c., pe parcursul întregului sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni sunt prezenți la evenimentele organizate pe raza județului Argeș, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Jandarmii argeșeni, prezenți la evenimentele cultural-artistice și sportive din acest weekend

Astfel, jandarmii vor fi prezenți pentru a asigura ordinea și siguranța publică cu ocazia desfăşurării evenimentelor cultural-artistice și sportive, la care se preconizează participarea unui public numeros:

Citește și:Activitate preventiv-educativă desfășurată de jandarmii argeșeni

– Zilele Orașului Mioveni – Festivalul Rock ‘N Ride Mioveni, în Zona de Picnic Făget;

– Competiția de ciclism Vidraru Bike Challenge, în comuna Arefu;

– Competiția automobilistică Rally Cross, la Baza Sportivă Bemo Mioveni;

– Ziua Comunei Țițești;

– Activitățile dedicate Zilei Drapelului Național, în Piața Muntenia din Pitești.

Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii argeșeni, alături de colegii din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne vor acționa pentru:

– asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică;

Citește și: Familie de ucraineni, blocată pe un drum forestier din Argeș. A intervenit Jandarmeria

– prevenirea producerii faptelor antisociale;

– prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise;

– adoptarea măsurilor legale în cazul constatării unor fapte de natură contravențională sau penală.

Jandarmeria Argeș recomandă celor care vor participa la aceste evenimente să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestora, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită