Web Analytics
scris sâmbătă, 04.06.2022

Misiuni speciale pentru pompierii argeșeni

În data de 02 iunie a.c., pe stadionul municipal Câmpulung, a avut loc faza județeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență din județul Argeș.

Misiuni speciale pentru pompierii argeșeni

Pompierii s-au întrecut în cadrul probelor cu tematică specifică serviciilor profesionale pentru situaţii de urgenţă, ce au caracter tehnico-aplicativ şi sportiv. Acestea au constat în trei probe: „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Dispozitivul de intervenţie” şi „Ştafeta 4×100 metri”, iar organizarea lor este anuală, atât individual, cât și pe echipe la nivel județean, național și internațional.

Prin organizarea acestor concursuri se urmărește dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie, popularizarea în rândul cetăţenilor a unor aspecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, precum și îmbunătățirea relațiilor de colaborare între servicii.

A fost o competiție solicitantă, care la final și-a aflat echipajele reprezentative la faza interjudeţeană, ce se va desfăşura în perioada 1-15 iulie.

Ierarhia în clasamentele Serviciilor Private pentru Situații de Urgență și-a menținut ordinea pentru cele trei probe, iar clasamentul general a arătat după cum urmează:

➢ Locul I: S.C. Automobile Dacia S.A.;

➢ Locul II: Raten I.C.N.;

➢ Locul III: S.C. Falck Fire Services S.R.L..

În ceea ce privește situația clasamentelor la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, locul I a fost ocupat de către UAT Mioveni, iar la finalul celor trei probe, situația a fost următoarea:

➢ Locul I: Bogdan Cristinel (UAT Mioveni);

➢ Locul II: Răducu Irinel (UAT Mioveni);

➢ Locul III: Florea Cosmin (UAT Mioveni).

“Le mulțumim tuturor pentru implicare și pe mai departe, le urăm multă baftă primelor locuri ocupate de către S.C. Automobile Dacia S.A. și SVSU Mioveni, la etapa interjudețeană.”, a transmis ISU Argeș. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită